Zei şi zeiţe…

    Zăpada a îmbrăţişat întâi curat şi alb coloanele şi statuile din oraş, amintind parcă moliciunea norilor printre care zeii de odinioară se bucurau de ambrozie şi nectar. Apoi, îngheţată murdar, s-a târât la picioarele lor sau a rămas spânzurată pe umerii rotunjiţi de piatră ai zeiţelor. Imaginându-ne că au coborât printre noi, muritorii, le întâlnim pe străzi, în curţile palatelor sau în muzee.       

    Din faţa Academiei Române, Minerva, zeiţa înţelepciunii, fiica lui Jupiter, priveşte spre Calea Victoriei, ţinându-şi mândra pe cap coiful auriu. La câteva sute de metri, în curtea palatului Ghica Grădişteanu o descoperim pe Demetra, zeiţa greacă a recoltei, stăpână peste cereale şi rodnicia pământului, cu braţele pline de ciorchini de strugurii striviţi de zăpadă, alături de alte statui aduse din Grecia . 

    Apoi, peste străzi, Biserica Greacă Bunavestire ridicată după modelul Tem­plului Atenei Nikis, de pe Acropo­lele atenian, se sprijină pe coloanele de marmură ca pe nişte braţe puternice, amintind de simbolistica mitologiei antice, căci însăşi aşezarea bisericii pare a respecta regulile vechi privind amplasarea templelor, despre care Vitruvius spunea că ar trebui să aibă altarele spre est. 

    Timpul se strecoară mai plăcut pe la colţuri de străzi şi case, chicotind asemenea lui Cronos, împingând zi după noapte ”călcându-se una pe alta pe urme” (Hesiod, “Theogonia”) şi aducând printre noi, muritorii, uneori fâşâiri de aripi, alteori zbateri ce frământă aerul din preajma noastră, coborând magic zeii şi zeiţele printre noi. Aşa, recunoaştem zâmbind fecioare cu braţele albe, ca Persefona, ghicim gleznele frumoase ca ale Medeei, ochii de cicoare sau pofte de iubiri ţâşnind de sub pleoape, sclipiri, faimă şi râvnă. Şi parcă, cu cât înaintăm zgomotos în timp, avem mai mare nevoie să recitim clasicii, redescoperind îndrazneli nesăbuite, patimi, curaj, drumul minunat de la anarhie la ordine făcut iniţiatic de zei, apoi de fiecare dintre noi, în propriile vieţi.

    Astfel, stăpânindu-ne tulburările trecătoare şi focul interior, desluşind poate în câte vreun zeu sau o zeiţă iscusinţa, inteligenţa, frumuseţea sau pasiunea, cu care am vrea să fim dăruiţi, vom redescoperi clasicii, portretele mitologice, semnele divine şi mai cu seamă dimensiunile timpului şi spaţiului, altele decât cele strivite de linia orizontului, aşa cum apare în oraş, frântă de ascuţimile tăioase ale unor clădiri stranii. 

    Apoi, metaforic, te laşi pradă tentaţiei de a face o radiografie alegorică privind dincolo de hainele groase ale oamenilor, dincolo de zidurile caselor, în încercarea de a ghici prezenţa vreunui dar al zeilor.

    Iar când crezi că ai reuşit să scanezi primul om, firul nevăzut al Ariadnei te trage către “Casa Severeanu”, acolo unde celebrul doctor radiolog George Severeanu, pasionat colecţionar, a locuit în perioada cuprinsă între primul război mondial şi 1939, adunând peste 11000 piese numismatice şi arheologice, între care 9000 monede (grecesti, romane, geto dacice, byzantine şi medievale româneşti).

    La Muzeul Severeanu, situat la intersecţia străzilor Henri Coandă şi Nicolae Iorga, care adăposteşte colecţia “Maria şi Dr .George Severeanu’’ precum şi colecţiile Cabinetului numismatic al Muzeului Municipiului Bucureşti, te aşteaptă expoziţia “Jupiter de partea ta…”, care deşi fructifică o parte restrânsă atât din colecţie cât şi din spaţiul de expunere, constituie o introducere cât se poate de plăcută în deschiderea apetitului pentru decodificarea mitologiei greceşti prin piesele arheologice expuse.

    Ceea ce face însă mai atractiv acest demers cultural este abordarea exponatelor din perspectiva sincretismului, felul în care înţelegi dualitatea reprezentărilor zeilor veniţi atât din spaţiul grecesc, cât şi din cel al Imperiului Roman.

    Camerele casei sunt înnobilate de oglinzi şi uşi cu cristal sablat prin care lumina pătrunde difuz, plafoane de lemn pictat, feroneria originală, candelabrele şi o parte din mobilierul ce a aparţinut Dr. Severeanu.

    Privirea-ţi alunecă peste liniile curbe ale vaselor greceşti descoperite în zona Mării Negre, pentru ca apoi să îmbrăţişeze tandru statuia lui Venus (an II AD), aceeaşi cu “Afrodita de aur ce-ndeamnă la iubire” (Hesiod,”Theogonia”) sau pe cea a Dianei, cunoscută la greci ca Artemis, surprinsă în mişcare spre stânga, cu faldurile rochiei sugerând deopotrivă feminitate şi dârzenie. Se recreează un spaţiu în care miturile se contopesc, pe măsură ce sunt extinse sau reinterpretate local, conturându-se un “mozaic local” extrem de divers şi pitoresc.

    Astfel, Demetra sau Hades stau alături de Cybella, zeitate de origine frigiană, Poseidon, Mithras, Apollo şi Cavalerul Trac, aşa cum odinioară în acelaşi templu se găseau reprezentări ale divinităţilor de origini diferite. 

    Şi dacă uneori elemente de decor architectonic ni s-au părut a fi brutal adăugate peisajului urban, putem găsi raspunsul la nedumeririle noastre prin similitudinea faptului că în antichitate, în zona Dunării de Jos, pentru lucrări edilitare din epoca romană târzie se refoloseau blocurile de piatra fasonată, care iniţial fuseseră altare votive sau funerare, monumente funerare, reliefuri. Fragmentate sau păstrate în intregime, bucăţile de marmură păstrează căldura mâinilor şlefuitorilor şi poartă toată acea încărcătură simbolistică cu care au fost înzestrate. 

    Odată ce ai în expoziţia din Muzeul Severeanu, fie simţi nevoia să- ţi faci ordine în cultura generală, reluând lista obligatorie de lecturi clasice recomandată de Constantin Noica, în fruntea căreia se află “Iliada” lui Homer şi “Theogonia” lui Hesiod, fie îţi aduci aminte de scrierile lui Eliade din tinereţe, în care adolescent fiind, sublinia foloasele lecturilor clasicilor greci, printre ele remarcându-se “estetica absolută, judecată sănătoasă, bunul simţ alăturat cunoaşterii profunde a nimicniciei celor omeneşti.”

    Vei recunoaşte lesne orice tresărire a oraşului faţă de amintirea vechilor cetăţi, care îşi va dezvălui sufletul numai în faţa muritorilor îndrăgostiţi de zei. Aşa se face că am descoperit chiar astăzi pe strada Hristo Botev, în curtea imobilului “Solly Gold”, construit de arhitectul Marcel Iancu în stil modernist, art-deco, specific anului 1934, un basorelief realizat de Miliţa Pătraşcu, în care se disting trăsăturile zeiţei Diana, cu arcul în mână şi având la picioare 2 câini de vânătoare, care în pofida liniilor frânte şi unghiurilor ascuţite, aduc o notă clasică intrării.

    Aşadar, precum în poemele homerice, să începem călătoria către universul mitologiei antice din expoziţia găzduită de Muzeul Dr. George Severeanu, stârnind realitatea printr-un efort simbolic prometeic de a nu aştepta ca zeii să ne dăruiască “focul”, ci de a-l lua cu iscusinţă fie că e vorba de scânteia îndrăznelii de a cunoaşte, fie că e vorba de flacăra iubirii .
    Căci, da, Jupiter e lângă noi….