Augustul se sfârșește cu “Ziua porților
deschise” la castrul roman de la Mălăiești, aflată la a doua ediție, dezvăluind
printre dealurile ce adăpostesc parcă o viață idilică rustică șanturile prăfoase
de unde se ivesc crâmpeie ale vieții de odinioară aduse de romani în Dacia.
Vara, cu surâsul ei domolit de ploile din
ultima vreme, se încolăcește arămie, ca o brățară dacică, peste sufletele orășenilor,
copleșite de aglomerația citadină, sătule de prezent și nostalgice după trecut. În inima orașului București numele unor străzi amintesc de Dacia, de Traian, de
Decebal.
La câteva sute de metri de strada Traian lupoaica
simbolizând legenda întemeierii Romei, cu cei doi gemeni, Romulus și Remus, dăruita orașului București de către primarul
Romei cu prilejul expoziției jubiliare
organizate de către regele Carol I, amplasată la ieșirea din Pasajul Latin și
intrarea pe str. Lipscani nu trezește nici îndoieli, nici emoții artistice
confuze precum cele stârnite de reprezentarea sculpturală controversată dedicată
aceluiași simbol al latinității din capătul celălalt al străzii Lipscani, pe
treptele Muzeului Național de Istorie al României.
Traian, un general de 40 de ani născut
dintr-o familie romană în Spania, Italica, care” trecea drept un om cult, înalt,
robust, cu apucături spartane și de un curaj neîntrecut” ni se înfățișează
sprijinind o lupoaică alegorică simbolizând
deopotrivă steagul dacic și legenda Romei, într-o lucrare realizată după
proiectul sculptorului Vasile Gordoz și pare a avea drept singur scop invitația
trecătorilor în Lapidariul Muzeului.
Aici se găsește una dintre copiile Columnei
lui Traian, ale cărei mulaje se succed aducând în fața privitorului cele peste
2000 de figuri săpate în basorelief, surprinse de-a lungul celor două războaie
daco-romane. Și ca o punte de legătură între copia aflată în muzeul nostru și
originalul Columnei din fața basilicii Ulpia descoperim podul de la Drobeta
construit de celebrul Apollodor din Damasc, același care a ridicat și Forul lui
Traian, în cinstea cuceririi Daciei.
Pentru construirea coloanei originale s-au
folosit optsprezece cuburi de marmură specială adusă de la Paros, cântărind cincizeci
de tone fiecare, iar evocarea scenelor de război aducea o notă distinctă de originalitate
constând în realizarea la dimensiuni egale atât a învingătorilor cât și învinșilor,
ceea ce conferea acestora din urmă un grad sporit de respect și de demnitate.
De altfel, însuși împăratul Traian nu este reprezentat supradimensionat, conform uzanțelor artistice
de reprezentare a imperatorilor romani, iar columna este singura rămasă intactă
în Forul lui Traian, pierzându-și policromia
inițială, care derivă din arta greacă.
Iar daca columna originală își păstrează
peste timp funcția predominantă artistică de monument iar în subisdiar pe cea
de document, putând fi admirată în toată splendoarea sa mai cu seamă din
perspectivă verticală, copia aflată la Muzeul Național de Istorie a României
are o valoare documentară, derivată din prezentarea mulajelor pe plan
orizontal.
Ca o coincidență fericită, acestea au fost
transportate în 1967 în 18 vagoane de tren, tot atâtea câte blocuri de marmură
au fost utilizate inițial pentru Columna originală.
Realizată la scara naturală din ciment armat și
o mixtură de marmură albă, copia a fost executată la Roma, în câteva etape, una
inițiată de Papa Pius al XI în 1934, urmată de o perioadă cuprinsă între
1939-1943 în care s-a întârziat livrarea, pe fundalul celui
de-al doilea război mondial. Lucrată de meșterii Vaticanului sub supravegherea
lui Francesco Mercatelli și Emil Panaitescu, directorul "Accademiei di Romania",
exemplarul comandat pentru România se alătură
copiilor similare expuse în Muzeul Național de Antichități Saint-German en
Laye, realizată între 1861-1863 în timpul lui Napoleon al -III -lea, în
”Victoria & Albert Museum” de la Londra și “Museo della Civilta Romana” de
la Roma.
La Muzeul Național de Istorie al României, metopele
sunt dispuse în ordine cronologică a secvențelor de luptă daco-romane în jurul
soclului reconstituit, care adăpostea urna de aur cu cenușa împăratului Traian.
Scenele de război realizate în tehnica
basoreliefului se răsucesc pe diagonal, încolăcindu-se ca un vrej și îmbrăcând
coloana, amintind de spendidele brățări dacice spiralate ce împodobeau brațele
albe ale femeilor dace. De la albul rece al marmurei, de la răcoarea sobră a
pietrei poți trece alături în sala Tezaurului descoperind căldura prețioasă a
aurului, eleganța șerpuind feminin de-a lungul brățărilor și amintind de
fluturarea flamurei dacice, cu cap de lup cu gura deschisă, continuată din
material textil, stând gata să se umfle în bătaia vântului.
Timpul însuși învăluie cu iuțeala fusului
simbolurile dacice înnobilate de rafinamentul civilizației romane menită să șlefuiască
spiritul sălbatic al dacilor și frumusețea brută precum aurul nerafinat folosit
la confecționarea bijuteriilor antice.
La fel și coloana țâșnind vertical în Forul
lui Traian sau sprijinită cuminte în lapidariul Muzeului Național de Istorie al
României se regăsește într-o altă versiune, executată minuțios de argintarul
Luigi Valadier, între 1774-1780 la Roma și expusă la Residenz Palace din
Munchen. Altă lumină, alte dimensiuni însă aceleași personaje purtând misterele
unei lumi apuse și ale unui timp glisând valori și simboluri, dintre care multe
au rămas din nefericire ferecate în piatră, bronz sau aur.
Iar decorul pe fundalul căruia personajele înaintează
povestind anii de război perfect surprinse topografic se unduie și el după
liniile molcome de deal până spre munții în care s-au retras dacii sau către
castrele romane organizate de legiuni.
Vara se încheie la castrul roman de la Mălăiești pe 30 august, apoi se retrage din calea
toamnei fugind în Lapidariul Muzeului Național de Istorie, chicotind veselă
printre chipurile soldaților din piatră, șuierând prin gura lupoaicei sau răsfățându-se
auriu ca o femeie frumoasă cu brățări șerpuind spiralat.
