Primăvara s-a agățat în pomi când galbenă, când
roz, când albă, apoi tolănită verde în parcuri și-a ridicat a mirare sprâncenele
spre florile și frunzele ferecate în piatră sculptată a coloanelor sau
zidurilor în stil brâncovenesc. Piatra rece și încremenită ascunde acordurile
grave ale muzicii lui Johann Sebastian Bach, contemporan cu epoca înfloririi stilului
brâncovenesc. Întreg orașul parcă ar dezvălui o hartă ascunsă, după care poți
parcurge un drum fermecător, purtându-te cu 300 de ani în urmă, când Constantin
Brâncoveanu a pus bazele unui stil architectural de referință pentru spațiul
românesc. Palatul de la Mogoșoaia, îmbrățișat de un
foarte discret fast regal își așează silueta pe luciul apei spre care se pierde
grădina de trandafiri, în vreme ce poveștile de altădată ale spătarului Mihai
Cantacuzino despre loggiile venețiene au inspirat ctitorul palatului să
determine trecerea spre cadre largi și
intrări generoase prin pridvoare deschise, sprijinite pe coloane de piatră
invadate de motive florale.
Înăuntru, consolele se termină cu frunze de
acant amintind ținuturile orientale, a căror strălucire mistică e subliniată de
paradoxala alăturare a mozaicului auriu venețian, o împletire a gustului
occidental cu cel oriental al vremurilor, așa cum se întâmpla la Universitatea
de la Padova unde studiase stolnicul Constantin Cantacuzino.
Se împlinesc 300 de ani de la moartea lui Brâncoveanu…
Johann Sebastian Bach compunea aproximativ
300 de cantate în timp ce aici începea epoca înfloririi culturale sub domnia
Principelui nostru.Călătorii străini veneau în cetatea Bucureștiului
descoperind replici pe cât de îndrăznețe pe atât de originale ale integrării
elementelor culturii occidentale într-un spațiu aflat la Poarta
Orientului.
De la Palatul Mogoșoaia se ajungea pe Podul
Mogoșoaiei ( astăzi Calea Victoriei) spre Curtea Veche.
Pe partea dreapta, în locul unde mai târziu
se va înălța Palatul Regal, Safta Brâncoveanu
va ctitori biserica Crețulescu, la scurt timp după moartea tatălui și fraților
sai, menținând același stil, ca o dovadă de prețuire spirituală a moștenirii
culturale. Pridvorul larg cu șase coloane legate prin arcade semicirculare e vânturat
de fâlfâirile porumbeilor așezați îndesat sub brâul de piatră unduind a panglică
răsucită.
Alți porumbei sunt priponiți în piatra
Bisericii Colțea, ctitoria spătarului Mihail Cantacuzino, a cărui statuie impunătoare
privește parcă în aceeași direcție ca și cea a lui Brâncoveanu, aflată mai jos,
la Km 0 al Bucureștiului.
Întregul oraș glisează în jurul Km 0, plăci
turnante huruie istoric scoțând din timp în timp când oftatul și suspinele
doamnei lui Brâncoveanu, la aflarea veștii despre moartea soțului și celor 4
fii ai săi, când ordinea architecturală desăvârșită și picturile blânde ale lui
Pârvu Mutu, zugravul de la Câmpulung adus să picteze pereții Bisericii "Sfântul
Gheorghe cel Nou", unde se află mormântul domnitorului, când clipocitul lin al
apelor de la muntele Athos, de unde a venit Ioanichie, ctitorul bisericii
Stavropoleus, acolo unde grădinile de flori de la Mogoșoaia se transformă în grădini
de piatră.
Dar stilul brâncovenesc s-a născut ca urmare
a revoluției artistice promovată de o pleiadă de oameni de cultură numiți de
Nicolae Iorga “Academia Brâncoveanului: Cantacuzino stolnicul, Radu și Șerban
Greceanu, Iordachi Cantacuzino,
mitropolitul Antim Ivireanu”, erudiți care călătoreau în spații
universitare, teologice sau diplomatice, de unde se întorceau insuflând domnitorului
iubitor al artelor prospețimea schimburilor culturale .
“Cum sunt culele noastre oltenești (povestea
stolnicul Cantacuzino la întoarcerea din Italia), dar mai mari, mai înalte și
cu multe și măiastre cioplituri pe la stâlpi sunt casele frâncilor la Veneția
și Padova.”
Așa se face că, imaginara călătorie dinspre
Mogoșoaia spre inima orașului se încheie la Mânâstirea Antim, din pridvorul căreia
mozaicul generos îmbogățit vertical și cromatic păstrează imaginea strălucitoare,
monocromatică, aurie de la palat, în vreme ce se inversează oarecum raportul
dintre explozia sculpturală în piatră și lemn.
Căci, dacă la Mogoșoaia arcadele de piatră
sculptată, balcoanele și motivele florale sau zoomorfe sunt caracterizate printr-o
simplitate elegantă, presărată sub bolțile arcuite, la Antim ușile de la
intrare și tâmpla de piatră se constituie în adevărate tezaure de sculptură,
amintind de arta filigranului, dezvoltată cu precădere în Orient. Influențele
exotice, orientale, aduse din Georgia, țara de origine a lui Antim Ivireanu,
aduc un farmec irezistibil stilului brâncovenesc, îndulcind parcă cu
nenumăratele detalii ciopliturile în piatra tâmplei, unică prin natura
materialului folosit.
Laice sau religioase, clădirile în stil
brâncovenesc sunt adevărate bjuterii ale stilului tradițional îmbogățit cu
influențe occidentale și pe alocuri orientale, dezvăluindu-și panglicile și
ghirlandele împodobite cu flori sau păsări, lipsite de miresme sau triluri, dar
legate pentru totdeauna de sunetele și aromele nevăzute ale timpului.
Scuturandu-și aspectul greoi și masiv,
stâlpii de cărămidă s-au transformat în coloane zvelte ce sprijină pridvoare
largi împodobite cu viță de vie, garoafe, trandafiri, flori de acant sau știuleți
de porumb.
Doar la "Sfântul Gheorghe cel Nou", simbolul
heraldic brâncovenesc, vulturul bicefal, e încadrat de Soare și Lună,
dimensiunea cosmică a simbolurilor sculptate în piatră amintind de sfârșitul
demn al domnitorului în fața morții.
Lângă statuia lui Constantin Brâncoveanu se înalță
un imens platan, a cărui vârstă poate atinge 300 de ani și care, alături de soarele
și luna sculptate în piatră, amintește
de versurile baladei Miorița:
“Soarele și luna
Mi-au ținut cununa
Brazi și păltinași
I-am avut nuntași”.
.JPG)
