Bucureștiul Dada…

 

      Jucăușul căluț de lemn, simbol al curentului de avangardă Dadaist, aduce în balansul său de pe afișul expoziției “100 de ani Dada” de la Hanul Gabroveni un chef nebun de a redescoperi tinerețea explozivă a celui mai “agresiv” curent avangardist. Expoziția e dedicată în principal lui Tristan Tzara, promotorul curentului Dada, al cărui manifest a fost proclamat  în Elveția, la Cabaretul Voltaire din Zurich, la 6 februarie 1916, împreună cu Marcel Iancu, Hugo Ball, Richard Hulsen, Francis Picabia, Marcel Duchamp, Max Ernst, Kurt Schwitters.  Pseudonimul literar al lui Samuel Rosenstock, Tristan Tzara -“străin de țară" - aluzie aparent ludică care ascunde în realitate ruptura agresivă față de sistemul existent, amintește de afinitatea către valorile simbolismului din anii de liceu.  Căci la numai 17 ani, împreună cu prietenii săi Ioan Vinea și Marcel Iancu, cu toții elevi al colegiului Sfântul Sava, a scos primul număr al revistei Simbolul, în anul 1912. De altfel, printre fotografiile din expoziția amintită  regăsim câteva și cu prietenul său Ion Vinea. 

          Anul 1912 a stat sub semnul hazardului din punct de vedere al destinului literaturii române, ca și cum clasicul s-ar fi retras ușor speriat din fața modernismului și avangardei. E anul în care a murit Ion Luca Caragiale, același  an în care Eugen Ionescu, (mai târziu, la rândul său, absolvent al Colegiului "Sfântul Sava"), l-a indicat eronat ca fiind cel al nașterii sale, doar din pură admirație pentru clasicul dramaturg, unul din idolii săi și iată, e anul în care trei tineri de 16-17 ani zgâlțâie curajos, inedit, neașteptat poziția solida a curentului literar “sămănătorismului“.

         Astfel, din cel mai vechi colegiu bucureștean, "Sfântul Sava", în care  neîndoielnic erau promovate rigori și programe de educație clasice, încep, exact cu un secol în urmă să răsară îndoieli, gata să doboare principiile supreme, negarea și revolta împotriva sistemului social declanșând mișcări și grupări literare, transformate în  scurt timp în adevărate curente culturale.  

Elevii de atunci Marcel Iancu, Tristan Tzara și Ion Vinea își vor pune amprenta asupra orașului prin enunțarea îndoielii, provocând  stupoare în ceea ce privește percepția formelor și volumelor și cultivând neprevăzutul și negarea în poemele risipite generos de Vinea sau în manifestul Dada. Să nu uităm apoi acea reţetă poetică propusă de Tzara în” Manifestul despre dragostea slabă şi dragostea amară” constând în tăierea dintr-un ziar a cuvintelor și amestecarea lor într-o pălărie, copierea în ordinea întâmplătoare în care au fost scoase, căci ajunge să fie urmată la un secol distanță, în aniversara și haotica februarie în care se ghemuiesc tradiționalul "Dragobete" cu modernul "Valentines -day- ul” importat. Mansarda librariei Cărturești a găzduit simultan cu vernisajul expoziției de la Hanul Gabroveni un workshop creativ de realizare de colaje sub semnul Dada. Podelele invadate de tăieturi de ziare alături de afișele în lucru sprijinite de bârnele mansardei pline de cărți... Distrugere și joc, dezordine și selecție… împreună sugerează amestecarea brutală a imaginii orașului, care fără de voie a fost cârpit din punct de vedere architectural.      Bucureștiul păstrează câteva imobile reprezentative ale lui Marcel Iancu, ale cărui opere arhitecturale șochează locuitorii "Micului Paris" interbelic, prin plasarea unor clădiri emblematice pentru stilul art deco. Dintre acestea se remarcă imobilul de la nr. 34 de pe strada Hristo Botev, realizat pentru bancherul Solly Gold, în stil cubist, având formă de pentagon neregulat. Nota de originalitate e accentuată de elementul decorativ de la intrare, constând în amplasarea unei lucrări aparținând Miliței Pătrașcu, prietenă  foarte bună  cu Iancu și participantă, la rândul său, la întâlnirea memorabilă de al Cabaretul Voltaire. Lucrarea surprinde o ipostază a zeiței Diana, cu un arc de vânătoare și doi câini, desprinsă parcă din “Metamorfozele” lui Ovidiu. 

 

     De altfel, Milița Pătrașcu a expus împreună cu Marcel Iancu  în 1930 și în 1934, în sala “Ileana”, lucrările Miliței fiind influențate de tehnica lui Constantin Brâncuși, pe lângă care a încercat să-și îmbunătățească tehnica în abordarea sculpturii moderne, în care era deja inițiată din perioada studiului la Academia de pictură de la Munchen. 

     Cele câteva case construite de Marcel Iancu dezvăluie atmosfera unui altfel de București, în care elementele “art deco” sau de inspirație cubistă deschid calea modernismului architectural, propunând o geometrice clară, minimalistă, destinată omului pentru care spațiul capătă o nouă conotație, în raport de dimensiunile timpului citadin. Clădirea din strada Paleologu nr. 5, învecinată cu cea în care a locuit și Panait Istrati pentru o scurtă vreme, clădirea de la nr. 23 din Strada Olari sau clădirea din str.Luchian propun un alt concept de locuire, eficientă, autonomă, în perfectă armonie cu noul ritm al orașului care tinde să se dezvolte pe verticală, începând cu 1930. Iar geamurile- hublouri amintind de submarine aduc o notă de intimitate și căldură, pe de o parte, pe de altă parte, de o stranie inspirație suprarealistă.  Hanul Gabroveni găzduiește câteva piese reprezentative pentru inițiatorul mișcării Dada, Tristan Tzara, în vreme ce lucrările lui Marcel Iancu par a fi risipite prin oraș și prea puțin cunoscute, asemenea poeziilor lui Ion Vinea, publicate prin reviste și adunate într-un volum apărut mult prea târziu. 
   Cele trei destine îndrăznețe ale inițiatorilor “Simbolului” au păstrat într-un mod fericit ideile tinere și pline de zvâcniri, transformându-le în adevărate demonstrații artistice, dintre care unele au pus bazele curentului Dada. Februarie e foarte Dadaist, cu 29 de zile, cu 2 sărbători ale dragostei, cu un jubileu avangardist  și cu zile de primăvară nebună, care ne împinge afară spre plimbări printre clădirile lui Iancu sau ne invită în expoziția de la Gabroveni, care reunește peste "100 de desene, documente olografe și corespondență, fotografii de epocă, reviste și volume ilustrate cu lucrări de grafică originală ".