Oraşul-junglă

  Dacă străbaţi oraşul udat de ploiosul martie încearcă să-ţi asculţi simţurile, nu pentru că ai porni la o vânătoare ci, dimpotrivă, pentru a te feri de pânda stând după colţuri, pe străzi, ascunsă bine sub chipurile împietrite ale unor trecători, rânjind de sub streşinile caselor sau zâmbind viclean de pe balustrade şi ornamente.

  Trăim într-o fabulă contemporană ce aminteşte de lumea simplă a lui Grigore Alexandrescu, populată de animalele puternice gata să-şi stabilească teritoriul, limitele şi supremaţia. Spre deosebire însă de personajele fabulelor sale, ne aflăm în căutarea moralei, dispărute cu desăvârşire.

  Reprezentările sculpturale ale leului ne transpun în decorul fabulei “Dreptatea leului”, potrivit căreia acesta, simbol al puterii, nu se va jerfi pentru binele celorlalţi.

  Străjuind intrarea în Palatul Cantacuzino ce adăposteşte în prezent muzeul George Enescu de pe Calea Victoriei, tolăniţi pe zidurile Palatului Ghica - Grădişteanu sau pe brâiele caselor vechi de pe strada Icoanei, leii impresionează trecătorii prin sugestia grandorii şi impetuozităţii.

  Alteori, trimit parcă spre simbolistica regalităţii, aşa cum îi întâlnim pe faţada unei clădiri de pe strada Jean Louis Calderon, unde o pereche de lei stând faţă în faţă, cu cozile răsucite în sus e reprezentată elegant, încadrând conturul unui blazon.       

  Pe strada Dumbrava Roşie se simte un aer de legendă, păstrat de denumirea ei, venind din atmosfera poemului romantic al lui Vasile Alecsandri, în care e descrisă victoria lui Ştefan cel Mare asupra regelui polon loan Albert. La nr.10 al aceleiaşi străzi, păsări, pisici sălbatice şi pantere stilizate ţâşnesc din piatra sculptată în stil bizantin în jurul anului 1920, anul în care a fost ridicată minunata clădire.

  Simbolistica fantastică ne transpune fie în lumea scrierilor vechi ale lui Dimitrie Cantemir, populate cu personaje alegorice, fie în cea a lui Ioan Neculce, în care a fost descrisă bătălia de la Dumbrava Roşie, în urma căreia s-a ridicat o pădure de stejari.

  Astfel, pisica sălbatică are un corp acoperit cu pene suprapuse asemenea solzilor de peşte, acelaşi motiv fiind reluat pe uşa principală, în vreme ce pe panoul decorativ vertical alternează siluetele unor animale originale, cu partea superioară părând a fi străină de cea inferioară.

  Ironia fină răzbate dinspre accentele decorative bizantine către istoria recentă, căci dacă înainte de 1989 clădirea a fost ocupată de Ambasada fostei RDG, ulterior a devenit sediul Centrului Cultural American, fiind martora transformărilor politice rapide după căderea “Cortinei de fier”. 

  La capătul străzii sunt gata să se năpustească asupra ta patru animale înfiorătoare albe, masive şi reci, aliniate  sub  bolta adăpostind intrarea în casă.   

  Ipocrizia, lăudăroşenia, aroganţa, parvenitismul au ieşit la plimbare pe străzile udate de ploile lui martie, atârnându-se pe alocuri de pereţii caselor, numai umorul ajutându-ne să trecem printre ele nestingheriţi şi să le aruncăm cu toată puterea, înapoi către răceala pietrei sculptate.

  Dar fabulele amintesc de copilărie, de lapte cald, de învăţămintele trase din fiecare lectură iar venirea primăverii pe aripile păsărilor călătoare ne înveseleşte privirile speriate, pe care le aşezăm cu blândeţe pe coloanele de piatră îmbrăţişate de porumbei graţioşi sau pe cozile lungi şi mândre ale unei perechi de păuni minunaţi, atât de iubiţi în antichitate de împărătesele romane.   

  Lumea alegorică se strecoară până spre strada Thomas Mazaryk, unde întâlnim pe medalioanele decorative ale unei case animale cu cap de cocoş şi corp de leu ce sugerează bărbaţia, curajul şi puterea.

  Însă oraşul pare a ne înghiţi nu prin gurile căscate ale leilor de piatră, ci prin devoratoarele priviri ale oamenilor vânători, stând la pândă pe străzi, în birouri sau în autobuze şi transformându -se în protagoniştii unor fabule lipsite de morală.