"Haina face pe om "

Să ne închipuim preț de o zi că hainele ar putea vorbi despre gândurile ascunse ale purtătorilor, că dintr-o dată și-ar întoarce hazlii buzunarele pe dos ca și cum s-ar lepăda de banii sau bilețelele păstrate cu grijă sau că din foșnetul moale al mătăsii și altul mai aspru de brocardului, am desluși farmecul unei lumi pierdute!

Am pătrunde pe nevăzute în viețile romantice sau tumultoase în care hainele au stârnit emoții, au ridicat sprâncene a mirare, au dat naștere la zâmbete largi de admirație și poate au schimbat destine. Căci uneori, ne rămane în minte imaginea unei rochii, a unei manșete de cămașă strânsă pe încheietura mâinii, a cerceilor tremurând atârnați de lobul urechii, a cordonului strângand o talie subțire.     

Așa se face că Ștefan Gheorghidiu din romanul “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” al lui Camil Petrescu, se întreba confuz la reîntâlnirea cu Ela:

“ Asta-i rochia albastră? Dar parcă era mai puțin vie?”

“ Vai, mi-ai uitat rochiile ?” întreabă ea descumpanită, înainte de a ajunge   …” la Rosetti, unde despărțirea era inevitabilă .”

În pofida simplității sale, proverbul “ Haina face pe om” este denumirea expoziției găzduite de Muzeul Național de Istorie al României deschise până pe 24 august, care transformă în exponate cu valoare documentară fermecătoarele rochii sau uniforme împodobite cu decorații și trese, făcând parte fie din garderoba membrilor familiei regale, fie din cea a unor personalități cum ar fi Nicolae Iorga, Vasile Alecsandri, Nicolae Titulescu, Grigore Gafencu, Ion Heliade Rădulescu.   

Muzeul Național de Istorie se află în apropierea străzii Lipscani, amintind de Târgul de la Lipsca, ce atrăgea încă din secolul al VIII lea tot mai mulți negustori  de-ai noștri, greci  și români. Moda năvălind pe străzile înguste de odinioară, năucite de belșugul și diversitatea mărfurilor a parcurs un traseu inedit, original, născut din alăturarea satinului de Lyon, pânzei de Tours, postavului de Paris, blănurilor poloneze de samur, pieilor de iepure, pisicilor și blănurilor siberiene, mărgelelor și satinului de Florența, postavurilor de Brașov, șalurilor de Cairo, pieilor de capră de Angora și  cingătorilor de Târnova.  

        Dinspre Orient se aduceau țesături scumpe, abale și ghermesuturi turcești ale căror străluciri se ițesc dintre versurile “ Lepantului “ lui Cărtărescu:

 “Multe sunt femei cu ochii neguratici și codați

Dar nici un una nu-i mai dulce ca rumânca din Carpați

Pletele-i prea lunge –i curge ca o apă volutoasă

Pân’ la gleznele ivite sub șalvarii de mătase,

Pân la imineii d-aur și cu vârfuri răsucite”.

       Costumele vesele de surugii, din postav cu ceaprazuri de șnur colorat, pornind răsucit când galben, când roșu, pentru a se răsfăța alungindu-se în linii șerpuite verzi, par a te invita într-o imaginară călătorie în trăsura ce mână printre cele șase secole de istorie vestimentară. În plină vară, când soarele dogorește și asfaltul încins răscolit de pe Calea Victoriei geme răsturnat pentru a nu știu a câta oară de dragul reamenajării, hainele chicotesc în expoziția de la Muzeul Național de Istorie înfruntand timpul grăbit și moda schimbătoare.

Smokingul domnului Grigore Gafencu parcă păstrează atitudinea demnă și plină de prestanță a Șefului legației diplomatice de la Moscova (1941-1941) în vreme ce uniforma de diplomat, din postav cu fire aurii, mătase, pene de struț, aur, fildeș și oțel aparținând lui Vasile Alecsandri amintește de atmosfera de la Londra, Paris și Torino, când aceasta reprezenta guvernul lui Alexandru Ioan Cuza.

Garderoba saloanelor este completată de frumusețea uniformelor românești, ale căror surtucuri albastre împodobite cu motive ornamentale  și efecte militare s-au scuturat de influențele orientale puternic induse în perioada fanariotă, când arnăuții și ciohodarii purtând pieptare de argint și pistoale în șal, la brâu au fost atracția multor pictori români sau străini. Astfel, în jurul anului 1850 deja s-a făcut trecerea de la veșminte de inspirație răsăriteană către moda vest - europeană, care a adus un grad mai mare de confort, simplitate a croielii, pierzându-se însă bogăția cromatică și strălucirea. Uniformele de roșiori, călărași, infanteriști sau de vânători, purtate de la simpli soldați până la gradele militare superioare par a reconstitui parade militare triumfale sau reveniri de pe front, în cadență bravă și victorioasă.       

Pelerina cu glugă purtată de mareșalul Alexandru Averescu în primul război mondial ascunde un miros de pulbere din tranșee, impregnat în postavul de lână, în timp ce uniforma de soră de caritate a Reginei Maria, din pânză albă de bumbac, păstrează o respirație blând curajoasă a celei ce s-a aplecat peste răniții din paturile de campanie.

De la strălucirea portului oriental până la emanciparea  totală de veșmintele răsăritene, de la bogăția culorilor alintate pe mătasea anteriurilor până la prestanța uniformelor, îți stăruieîn minte același proverb altfel alcătuit, din cuvintele lui Alecu Russo: “ Straiul face omul; felul hainei modelează trupul și mintea și întipărește, din părinți în fii, tradițiile și obiceiurile”. Iar dacă răcoarea amintită de evantaiele  din mătase cu pene de struț sau mănușile lungi de piele de căprioară aduc un aer fascinant de mister rămas prizonier doar printre paginile cărților, atunci singurul prilej de regăsire a unei lumi pierdute este vizitarea expoziției de la Muzeul Național de Istorie.