Cu dragostea și dorul de Bucureștiul ascuns în sufletele noastre amorțite de gerul sticlos căzut peste oraș, ne salvăm pașii de înfulecarea zăpezii terfelite ca-ntr-un gulag din care evadăm zilnic.
“Micul Paris” se cuibărește leneș între ramele tablourilor pregătite pentru licitația organizată de “Artmark” pe 28 ianuarie, chicotește pe alocuri printre străzile ce poartă amintirile lumii de odinioară, apoi, ușor confuz, privind către siluetele feminine fără pălării, cape și haine de blană se strecoară ca un fuior printre ușile masive ale Muzeului Național de Artă al României. Acolo, expoziția “EGAL- Artă și feminism în România Modernă” reunește până în luna aprilie lucrări reprezentative ale celor mai importante artiste românce afirmate în perioada interbelică.
Dintre acestea, Olga Greceanu, Nina Arbore și Cecilia Cuțescu - Storck, fondatoarele „Asociației femeilor pictore și sculptore”, înființată în 1916, din care mai târziu au organizat, ca o reacție a frondei feministe “Grupul celor 3 doamne”, încercând să-și definească drepturile în viața artistică dominată de “Grupul celor 4”, alcătuit din pictorii Nicolae Tonizta, Francis Șirato, Ștefan Dimitrescu și sculptorul Oscar Han, aduc prin intermediul lucrărilor expuse acel farmec inegalabil al atmosferei de început de secol trecut.
Remarcabile portrete se alătură peisajelor marine de la Balcic sau variantelor inedite de natură moartă surprinse în stiluri diferite, însă având același numitor comun - entuziasm fără precedent al femeilor în sensul afirmării și recunoașterii lor pe scena vieții culturale.
Cecilia Cuțescu - Storck a parcurs, ca și Nina Arbore 9 ani mai târziu, experiența școlii din Munchen, ultima fiind puternic influențată de radicalismul și nihilismul avangardei, pentru ca ulterior să se alăture ultimei generații de artiști îndrumați la Paris de către Henri Matisse. De altfel, Ninei Arbore, în egală măsură cu Theodor Pallady, i se datorează și interesul lui Henri Matisse pentru “Le Blouse Roumaine”, Nina deschizându-i gustul pentru simbolistica motivelor tradiționale și semnelor cusute, regăsite în seria de portrete cu ie românească.
Afișul expoziției înfățișează unul dintre tablourile Ceciliei Cuțescu – Storck: ”Două surori”, surprinse într-o îmbrățișare caldă, privind în aceeași direcție cu tâmplele libere, ușor apropiate și părul strâns la spate, amintind grația balerinelor cu gât zvelt și bărbie ușor ridicată, parcă adulmecând dragostea. Eleganța celor două portrete e inspirată poate de frumusețea și inteligența chipurilor feminine întâlnite în anii petrecuți la Școala Centrală de Cecilia, care se ascundea în curtea interioară cu cireși, pentru a picta neîntrerupt.
Zidurile școlii, monument de arhitectură al lui Ion Mincu, sunt tivite pe sub streașină cu butoane de ceramică verzi, aparținând stilului neoromânesc, regăsit și pe bolta intrării spre Aula Magna a Academiei de Studii Economice, prin aripa Angelescu. În Aula Magna se află o spectaculoasă lucrare murală a Ceciliei Cuțescu- Storck, intitulată "Istoria Negoțului Românesc" (1933) și considerată cea mai mare frescă din România ca desen unic, cu o suprafață de peste 100 m2 și peste o sută de personaje în mărime naturală, dispuse în șase registre care se succed într-o spirală de sus în jos, ilustrând comerțul românesc de-a lungul timpului. În partea de sus, corăbii vechi încărcate cu marfă și oameni amintesc de comerțul de la Marea Neagră, iar de la intrare te copleșește o senzație liniștitoare, dată de eleganța și seninul nuanței de albastru deschis al cupolei casetate asemenea unui fagure de albine.
Cecilia Cuțescu - Storck, al cărei talent potențat de o educație riguroasă de sorginte germană a recomandat-o să decoreze și plafonul din Sala Tronului a Palatului Regal, a fost de altfel și prima femeie profesor universitar în învățământul artistic românesc.
Drumurile cotidiene, născute din rutina muncii personalităților artistice prezente în expoziție, au țesut în mintea noastră o hartă nevazută și magică pe care o urmăm, rătăcind uneori plăcut, alteori zăbovind pe străzi în fața caselor pline de povești uitate.
Astfel, venind dinspre Școala Centrală, fie o luăm spre Academia de Studii Economice, urmând drumul Ceciliei Cuțescu Storck, fie întoarcem smeriți pașii către străduța alăturată, unde se află Schitul Darvari, a cărui pictură a fost restaurată de Olga Greceanu în 1967. Stilul Olgăi Greceanu este neobizantin, pendulând între specificul național și influentele iconografiei bizantine.
Legăm nevăzute fire între viețile femeilor de altădată, cărora datorăm parte din putința noastră de a alege liber cine visăm să fim, și reconstituim “ Micul Paris” - o uriașă frescă, cu sute de personaje fascinante de care am vrea iremediabil să ne lăsăm inspirate.
În expozitie, alt tablou, alte surori…
Lucrarea “Două Surori” a Ninei Arbore amintește stilistic de influențele fauvismului, sugerat de culorile intense și lipsa perspectivei, iar pe de altă parte relația afectivă deosebită pe care pictorița a avut-o cu sora sa, Ecaterina Arbore, cunoscută publicistă și militantă socialistă româncă, de profesie medic, al cărui destin s-a sfârșit dramatic, fiind condamnată de NKVD la moarte prin împușcare în 1937. Tablourile ascund căutari febrile ale identității, nedumeririle, suferințele și revolta față de schimbările brutale ale realității sociale în care s-au afirmat creatoarele lor și descătușează în același timp misterul feminin, fragil, delicat, șovăitor, lăsându-se îmbrățișat cu tandrețe de privitori.
21 de artiste expun în Galeria de Artă Românească a Muzeului Național de Artă al României într-o pledoarie pentru curajul afirmării, într-un context mai puțin prielnic, respectiv acela de început al secolului trecut.
Femeile din tablouri, suave și alintate, surprinse în grădini inundate de culoare, ținând umbreluțe de dantelă menite a proteja chipurile de porțelan, sau femei cu atitudine, cu priviri directe, senzuale, inteligente, cu părul liber curgând pe umerii mici sunt cumințit așezate între rame de femeile creatoare.
În tablouri se presimte adiere ușoară de vânt mângâind umbrele de dantelă asemenea celei expuse la "Artmark", tolănită ca o pisică neagră într-un colț al amintirilor. Printre tablouri însă răzbate voința de fier, stăruința, nevoia de a transforma bărbatul “protector” în bărbatul “împreună – făcător" de vise, cum a fost Frederic Storck pentru soția sa, Cecilia Cuțescu- Storck. O umbreluță miniaturală, decorativă, sprijinită pe un manuscris eminescian la Biblioteca Academiei Române ne amintește de muza care ar fi locuit pe locul actualei Academii de Studii Economice și l-ar fi inspirat pe Eminescu să scrie “Pe lângă plopii fără soț”... Mustește a poezie harta “Micului Paris" și când dau să o împăturesc, simt cum arta se prelinge ca un fir de șerbet dulce și parfumat, poftindu-mă la degustare…
“Micul Paris” se cuibărește leneș între ramele tablourilor pregătite pentru licitația organizată de “Artmark” pe 28 ianuarie, chicotește pe alocuri printre străzile ce poartă amintirile lumii de odinioară, apoi, ușor confuz, privind către siluetele feminine fără pălării, cape și haine de blană se strecoară ca un fuior printre ușile masive ale Muzeului Național de Artă al României. Acolo, expoziția “EGAL- Artă și feminism în România Modernă” reunește până în luna aprilie lucrări reprezentative ale celor mai importante artiste românce afirmate în perioada interbelică.
Dintre acestea, Olga Greceanu, Nina Arbore și Cecilia Cuțescu - Storck, fondatoarele „Asociației femeilor pictore și sculptore”, înființată în 1916, din care mai târziu au organizat, ca o reacție a frondei feministe “Grupul celor 3 doamne”, încercând să-și definească drepturile în viața artistică dominată de “Grupul celor 4”, alcătuit din pictorii Nicolae Tonizta, Francis Șirato, Ștefan Dimitrescu și sculptorul Oscar Han, aduc prin intermediul lucrărilor expuse acel farmec inegalabil al atmosferei de început de secol trecut.
Remarcabile portrete se alătură peisajelor marine de la Balcic sau variantelor inedite de natură moartă surprinse în stiluri diferite, însă având același numitor comun - entuziasm fără precedent al femeilor în sensul afirmării și recunoașterii lor pe scena vieții culturale.
Cecilia Cuțescu - Storck a parcurs, ca și Nina Arbore 9 ani mai târziu, experiența școlii din Munchen, ultima fiind puternic influențată de radicalismul și nihilismul avangardei, pentru ca ulterior să se alăture ultimei generații de artiști îndrumați la Paris de către Henri Matisse. De altfel, Ninei Arbore, în egală măsură cu Theodor Pallady, i se datorează și interesul lui Henri Matisse pentru “Le Blouse Roumaine”, Nina deschizându-i gustul pentru simbolistica motivelor tradiționale și semnelor cusute, regăsite în seria de portrete cu ie românească.
Afișul expoziției înfățișează unul dintre tablourile Ceciliei Cuțescu – Storck: ”Două surori”, surprinse într-o îmbrățișare caldă, privind în aceeași direcție cu tâmplele libere, ușor apropiate și părul strâns la spate, amintind grația balerinelor cu gât zvelt și bărbie ușor ridicată, parcă adulmecând dragostea. Eleganța celor două portrete e inspirată poate de frumusețea și inteligența chipurilor feminine întâlnite în anii petrecuți la Școala Centrală de Cecilia, care se ascundea în curtea interioară cu cireși, pentru a picta neîntrerupt.
Zidurile școlii, monument de arhitectură al lui Ion Mincu, sunt tivite pe sub streașină cu butoane de ceramică verzi, aparținând stilului neoromânesc, regăsit și pe bolta intrării spre Aula Magna a Academiei de Studii Economice, prin aripa Angelescu. În Aula Magna se află o spectaculoasă lucrare murală a Ceciliei Cuțescu- Storck, intitulată "Istoria Negoțului Românesc" (1933) și considerată cea mai mare frescă din România ca desen unic, cu o suprafață de peste 100 m2 și peste o sută de personaje în mărime naturală, dispuse în șase registre care se succed într-o spirală de sus în jos, ilustrând comerțul românesc de-a lungul timpului. În partea de sus, corăbii vechi încărcate cu marfă și oameni amintesc de comerțul de la Marea Neagră, iar de la intrare te copleșește o senzație liniștitoare, dată de eleganța și seninul nuanței de albastru deschis al cupolei casetate asemenea unui fagure de albine.
Cecilia Cuțescu - Storck, al cărei talent potențat de o educație riguroasă de sorginte germană a recomandat-o să decoreze și plafonul din Sala Tronului a Palatului Regal, a fost de altfel și prima femeie profesor universitar în învățământul artistic românesc.
Drumurile cotidiene, născute din rutina muncii personalităților artistice prezente în expoziție, au țesut în mintea noastră o hartă nevazută și magică pe care o urmăm, rătăcind uneori plăcut, alteori zăbovind pe străzi în fața caselor pline de povești uitate.
Astfel, venind dinspre Școala Centrală, fie o luăm spre Academia de Studii Economice, urmând drumul Ceciliei Cuțescu Storck, fie întoarcem smeriți pașii către străduța alăturată, unde se află Schitul Darvari, a cărui pictură a fost restaurată de Olga Greceanu în 1967. Stilul Olgăi Greceanu este neobizantin, pendulând între specificul național și influentele iconografiei bizantine.
Legăm nevăzute fire între viețile femeilor de altădată, cărora datorăm parte din putința noastră de a alege liber cine visăm să fim, și reconstituim “ Micul Paris” - o uriașă frescă, cu sute de personaje fascinante de care am vrea iremediabil să ne lăsăm inspirate.
În expozitie, alt tablou, alte surori…
Lucrarea “Două Surori” a Ninei Arbore amintește stilistic de influențele fauvismului, sugerat de culorile intense și lipsa perspectivei, iar pe de altă parte relația afectivă deosebită pe care pictorița a avut-o cu sora sa, Ecaterina Arbore, cunoscută publicistă și militantă socialistă româncă, de profesie medic, al cărui destin s-a sfârșit dramatic, fiind condamnată de NKVD la moarte prin împușcare în 1937. Tablourile ascund căutari febrile ale identității, nedumeririle, suferințele și revolta față de schimbările brutale ale realității sociale în care s-au afirmat creatoarele lor și descătușează în același timp misterul feminin, fragil, delicat, șovăitor, lăsându-se îmbrățișat cu tandrețe de privitori.
21 de artiste expun în Galeria de Artă Românească a Muzeului Național de Artă al României într-o pledoarie pentru curajul afirmării, într-un context mai puțin prielnic, respectiv acela de început al secolului trecut.
Femeile din tablouri, suave și alintate, surprinse în grădini inundate de culoare, ținând umbreluțe de dantelă menite a proteja chipurile de porțelan, sau femei cu atitudine, cu priviri directe, senzuale, inteligente, cu părul liber curgând pe umerii mici sunt cumințit așezate între rame de femeile creatoare.
În tablouri se presimte adiere ușoară de vânt mângâind umbrele de dantelă asemenea celei expuse la "Artmark", tolănită ca o pisică neagră într-un colț al amintirilor. Printre tablouri însă răzbate voința de fier, stăruința, nevoia de a transforma bărbatul “protector” în bărbatul “împreună – făcător" de vise, cum a fost Frederic Storck pentru soția sa, Cecilia Cuțescu- Storck. O umbreluță miniaturală, decorativă, sprijinită pe un manuscris eminescian la Biblioteca Academiei Române ne amintește de muza care ar fi locuit pe locul actualei Academii de Studii Economice și l-ar fi inspirat pe Eminescu să scrie “Pe lângă plopii fără soț”... Mustește a poezie harta “Micului Paris" și când dau să o împăturesc, simt cum arta se prelinge ca un fir de șerbet dulce și parfumat, poftindu-mă la degustare…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu