The Cultural Recycling

Primăvara ne ajută mai mult să ne scuturăm de tristeţea caselor cu faţade jupuite, aruncând câte o bucată de tencuială peste trotuare, ca şi cum şi-ar schimba pieile năpârlite.

        Pe alocuri, oţelul străluceşte până la apus şi prin ferestrele transparente, imense, ale clădirilor înalte de birouri, se zăresc  siluetele captive muncii corporatiste.

        În tot acest timp, oraşul scuipă tone de hârtie, obiecte vechi; răzleţ auzi pe străzi strigătul prelung:

            “Fiareeeee vechi luuuăăăăm, fiareeeee vechi cumpăăăăărăăăm!!!!”; câteva pasaje subterane sunt flancate de mormane de cărţi vechi, iar la marginea puţinelor pieţe rămase, găseşti câte un vânzător ambulant care vinde vechituri, stând cu ele spânzurate în mâini sau întinse pe ziare ! 

De curând, până şi în centrul vechi al oraşului s-a prăbuşit o clădire; degradarea înaintează lent şi nimeni nu mai păstrează nimic, se aruncă, se dărâmă, se uită şi se nasc vremuri noi!

Nu mai miroase a lemn, a cărămidă, a piatră…

La Muzeul Naţional de Artă Contemporană expoziţia “Waste Landscape”, realizată de Elise Morin & Clemence Eliard, prezintă publicului o instalaţie din 60.000 de CD-uri legate manual ca o declaraţie pentru integrarea şi refolosirea deşeurilor, ca un semnal al stocării masive de informaţie!

Sclipirile ridicate molcom pe coline artificiale parcă "ar arunca ocheade" neputinţei noastre de a ţine controlul asupra obiectelor care, odată folosite, se transformă în deşeuri. Ele se revarsă în număr mare invadând spaţiile noastre, casele şi memoria noastră, cufundându-ne ca într-o dulce dependenţă de confort, silindu-ne să alegem seriile şi nu unicatul, să alegem mereu înlocuirea şi nu recondiţionarea!

Pe de altă parte, impresia de fină armură metalică, ţesută din solzi de CD, te duce cu gândul la lumea metaforică din “Enciclopedia Zmeilor”, unde imaginaţia plină de umor a lui Mircea Cărtărescu preia filonul basmelor populare româneşti, aruncându-ne într-o fabuloasă lume a modernităţii irezistibile a limbajului.

Desigur, o reprezentare neaoşă, străină de intenţiile artistice a autorilor Elise Morin & Clemence Eliard, dar reazăm comic în abordarea cultural citadină a oraşului contorsionat strivit pe alocuri sau dezvăluind oaze de frumuseţe!

Parcă întreg oraşul s-a legat strâns cu o cingătoare, nu degeaba numită “centură”, de-a lungul căreia se holbează gropi de gunoaie, hale dezafectate, mormanele de moloz dându-şi ultimele suflări.

Un peisaj urban suferind, din a cărui tristeţe însă se nasc ideile proaspete ale tinerilor designeri români, ca o salvare  binecuvântată!

Săptămâna aceasta, în inima capitalei, Palatul Ştirbei de pe Calea Victoriei, încremenit într-o stare de conservare precară, găzduieşte “Romanian Design Week”.

Sălile lui cu pereţi decopertaţi, dezgolindu-şi pudic cărămizile înfăşurate într-o plasă de sârmă, amintesc metaforic de povestea “ Fetei săracului nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, nici călare, nici pe jos”, căci prin ochiurile sparte ale ferestrelor vezi prospeţimea grădinii verzi din spatele palatului, iar din tavane atârnă stinghere lămpi improvizate, îmbrăcate în pungi de hârtie cu fluturări de origami.

       Din loc în loc, parchetul cască câte o gură ştirbă gata să muşte tocurile pantofilor neatenţi. Balustradele de fier forjat ale scărilor se răsucesc înspre etaj, unde două coloane greceşti amintesc de planurile arhitectului Michel Sanjouand, cu abordarea unei stilistici neoclasice în construirea reşedinţei familiei Ştirbei, din jurul anului 1835.

        Între pereţii camerelor descoperi ideile proaspete, modelele, produsele de design, fashion, papetărie, expoziţie de fotografii, toate stând sub semnul mirării, toate inedite, îndrăzneţe, de regăsire a filonului tradiţional, până acum nefructificat suficient.

O cohortă de tineri artişti inundă spatiul urâţit de aspectul de “clădire abandonată” cu frumuseţea conceptuală, explicată aproape didactic prin panouri purtând marca inconfundabilă a unui motiv tradiţional românesc. 

Acelaşi motiv poposit în faţa răsădurilor de căpşuni şi ceapă, plivite atent în faţa Palatului Ştirbei,  în amintirea vremurilor când urmaşii domnitorului Barbu Ştirbei au dat reşedinţei o destinaţie economică, amplasând pe terenul din spate anexe care serveau drept spaţii de desfacere pentru produsele familiei, provenite de la fabrica de conserve  “Ştirbei” din Buftea.

     Uşor, zâmbind spre “Romanian Corcoduş” şi spre “Romanian  Vişin”, ajungi în pivniţele Palatului, unde grotescul, rugina, umezeala, întunericul şi bolta de cărămidă arcuită peste ţevile smulse hotărât din pereţi cuprind expoziţia “Death by Diamonds &Pearls”, amestec de agresivitate şi senzualitate, îndrăzneaţă alăturare într-un decor dezolant!

Lucrările te incită să cauţi mai ascuns, în măruntaiele întunecate ale pivniţelor, descoperi proiecţii video care surprind naşterea însăşi a lucrărilor sprijinite de pereţii reci şi întunecaţi. Paşii răsună metalic pe treptele de fier iar coborârea se vrea într-un “Ev Mediu” brutal, în care miturile şi obiectele de cult capătă funcţii artistice.

Şi pentru că întreaga propunere artistică este “un mix conceptual”, ne-am putea imagina aducând de la suprafaţă motivul tradiţional, decorul descris în “Enciclopedia Zmeilor”, pe fundalul căruia Cărtărescu descrie “Zmeul mioritic”:

        “Trăieşte în peşterile adânci de sub Munţii Carpaţi, aşa-zisul Celălalt Tărîm, unde şi-a întemeiat un imperiu. Lumina acestui enorm spaţiu subteran provine de la lacurile de lavă care proiectează pe tavan mirifice aurore boreale. Aici sunt codri concentrici de aramă, de argint şi de aur, plantaţi artificial ca să ascundă, la mijloc, palatele Zmeilor. (…)Masculii poartă cămeşa ţesută cu arnică, iţari şi opinci din piele de cerb, iar femelele ie şi catrinţă.” 

        Şi iar îţi aminteşti de sclipirile metalice de la expoziţia “Waste Landscape”, care sugerează un peisaj SF, mai puţin terestru, cu înălţimi moi curbate, printre care te poţi plimba ca-ntr-un vis de cunoaştere, de salvare, fugind de sordidul din subsolul Palatului Ştirbei.

Pendulăm între Palate şi vremuri diferite, dar cu veselia regăsită în basmele vechi şi mitologia ca sursă de inspiraţie!  

      Astfel, eliberaţi de orice spaimă în faţa degradării, păşim în lumea ideilor care, ca în răsadurile adevărate, încep să rodească ca o grădină de frumuseţi ascunsă în palatul încremenit.

     Şi parcă ne bucurăm găsind în Palatul Ştirbei cărămida despuiată, că putem mirosi lemnul parchetului şi auzi foşnetul rochiilor croite din materiale ecologice, că lumina se iţeşte din lampioane de hârtie contorsionată !!!

       Că încercăm, alături de tinerii designer români, să participăm la Marea Reciclare Culturală!