Grădini…

  Purtăm în suflet grădini, unii pline de pomi fructiferi, alţii pline de uscături şi de copaci cu rădăcini smulse, dar toate răscolite acum uşor de vântul de primăvară dulce și amăgitoare!  

  Eu iubesc grădina din “Prâslea cel voinic şi merele de aur”, nu pentru tâlcul ei metaforic, cât pentru hărnicia de culegător de poveşti româneşti a lui  Petre Ispirescu, care deşi a trăit cea mai mare parte a vieţii sale în Bucureşti, a sădit o lume minunată de basme nemuritoare, adunate mănunchi din toată ţara. 

  Grădina apare în mai toate basmele româneşti: când “frumoasă, bogată de flori şi meşteşugită nevoie mare” de pe lângă palaturile împăratului din “Prâslea cel voinic”, când un loc în care “fetele de împărat se joacă şi culeg flori ca să le puie la cap”, ca-n “Porcul Fermecat”, când ademenitoare, ca-n "Ileana Sânziana”.

  Culese de Petre Ispirescu, născut în 1830 şi locuind multă vreme pe str Sălciilor, poveştile şi basmele populare româneşti dezvăluie o lume fantastică, în al căror decor sunt nelipsite grădinile fermecate, cu poame de aur sau rodii parfumate. 

  În aceeaşi perioadă, respectiv în 1831, se naşte şi Theodor Aman, care sub influenţa romantismului dominant al veacului al XIX lea, a surprins imaginile grădinilor reale, fie în momentele de răgaz ale protipendadei româneşti, fie în toiul petrecerilor de vară.

  Luna mai a redeschis porţile Casei memoriale Theodor Aman, considerată la momentul construcţiei “unică în felul ei în oraş”, aflate în vecinătatea Palatului Cesianu Racoviţă, de pe str. C.A. Rosetti.

  Clădirea elegantă realizată după planurile proprii ale lui Aman, ornată somptuos cu panouri, sculpturi şi tapiţerii scumpe a fost odinioară scena unei vieţi mondene, devenite o sursă puternică de inspiraţie pentru amfitrionul-artist.

  Astfel, atmosfera plăcută ce învăluie deopotrivă fastul petrecerilor şi vizitelor de la oraş cât şi micile întâlniri din grădinile alăturate palatelor bucureştene sau moşiilor de la ţară ale familiilor înstărite se degajă din tablourile în care personaje cu atitudini simple şi fireşti, surprinse în spaţii largi, înflorite, parcuri sau grădini, cu lumina blândă care înnobilează nuanţele palide şi fine de liliachiu, roz sau ocru.

  Preţioasa şi înclinata atracţie a lui Aman pentru tema rafinamentului aristocratic, într-o perioadă în care în întreaga Europă exista un mare apetit pentru scenele rurale, se regăseşte în numeroase compoziţii dedicate high-life-ului bucureştean. Şi cum nimic nu e întâmplător, casa lui Theodor Aman împreună cu Palatul Cesianu Racoviţă, proprietatea celebrului avocat Nicolae Cesianu, amplasată de partea cealaltă a străzii, parcă străjuiesc drumul spre fostul Palat Regal şi spre Biblioteca Centrală Universitară  aflat în clădirea “Fundaţiunii Carol I”.

  Ca o grădină a artelor frumoase, acest perimetru urban se distinge prin frumuseţea neasemuită a lucrărilor concentrate în Pinacoteca Bucureşti, alcătuită din 5500 lucrări, expuse pe rând în Palatul Cesianu,  din cărţile rare aparţinând Fundaţiei Universitare Carol I, sau în interiorul casei Aman, nobilă, plină de farmecul vieţii înaltei societăţi.

  Din curtea casei Aman, ale cărei ornamentaţii au fost concepute chiar de către artist, în stil neoclasic italian, cu chipurile lui Michelangelo şi Leonardo Da Vinci pe medalioanele cu efigii, se zăreşte iedera ce îmbracă unul din zidurile înalte ale curţii  palatului Cesianu.    

  Lumea basmelor lui Petre Ispirescu stăruie parcă în accentele melancolice ale compoziţiilor “În grădină”, “Odihna în grădină”, în care siluete graţioase, feminine lasă loc visării.

  Poate că din paginile basmelor lui Ispirescu ni se dezvăluie imagini cu mult mai colorate decât cele reale, pictate de Theodor Aman, şi cu siguranţă mai vesele decât cele întâlnite pe str. Sălciilor, aflată departe de abia născutele pretenţii aristocrate ale Bucureştiului de la acea vreme.

  Minunata grădină a împăratului, cu mere de aur, în care au intrat cu sufletul la gură mii de copii ascultând un basm despre curaj, înţelepciune şi perseverenţă nu are anotimpuri, trăieşte doar între limitele jefuirii şi rodirii, ale străjii şi pândei.

  Generaţii de copii ai oraşului au adormit visând grădina cu mere de aur, din care, dacă stai la pândă cu folos culegi mere de aur, nelăsând hoţii să jefuiască nestingheriţi.

  În afara poveştilor, timpul real curgea prăvălindu-se peste oraşul în care se năştea, în anul 1860 Grădina Botanică, ca urmare a semnării Decretului de înfiinţare de către Alexandru Ioan Cuza. Anii în care frumuseţea se ivea proaspătă, bucurând şi uimind o lume dornică să recupereze grabnic saltul cultural făcut în Occident, în răstimpul în care lentoarea fanariotă moleşise viaţa culturală din Principate.

  Astfel, sub aceeaşi domnie a lui Alexandru Ioan Cuza, ia naştere în 1864 şi Şcoala Naţională de Arte Frumoase, al cărui director va fi Theodor Aman.

  Ce lună mai potrivită decât luna mai, pentru redeschiderea muzeului ca o invitaţie la plimbări pe alei sau printre tablouri, printre pagini de basme, dezvăluind grădinile pline de iubire, melancolii, miresme şi culori!  

  Redescoperim acum viaţa tihnită, îmbelşugată şi dornică de fastul abia întrezărit în Bucureştiul sfârşitului de secol XIX, gata să-şi întâmpine primul monarh şi să guste din dulceaţa sărbătorească a petrecerilor din grădinile fermecătoare.

  Şi, după ce privim mâhniţi prin ochiurile de geam spart ale Palatului Ştirbei de pe Calea Victoriei spre o vegetaţie mai degrabă sălbatică, amintind de "tărâmul celalt, pe care odată ajuns Prâslea cel Voinic, se uita cu sfială în toate părţile şi cu mare mirare văzu toate lucrurile schimbate; pământul, florile, lighioni altfel făptuite erau pe acolo”, ne îmbărbătam, asemenea lui, apucând pe alt drum.

   Un drum spre Grădina Botanică, care pesemne a inspirat-o pe Regina Maria în amenajarea grădinilor de la Balcic, spre grădinile lui Aman, poposite în atelierul său sau mai departe, spre grădinile de vis din basme.