Fără puncte cardinale …

  Poate că nu există Est sau Vest decât în imaginaţia noastră geografică. Dincolo de repere, busole şi realităţi trăim cu toţii aceleaşi presimţiri, înălţări sau revelaţii.

   Poate că, obosiţi să tot descoperim lumi noi,cu hărţi sfârtecate de căutari, ne oprim în sfârşit cu toţii, din capete diferite de continent să ne căutam pe noi înşine.     

  Cum altfel s-ar explica simbolistica descoperită în acelaşi timp şi dezvăluită mistic către un public diferit, aparţinând unor culturi distincte?

  La Muzeul Ţăranului Român şi la Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, cu puţin timp înainte de Înălţare, parcă ar fi fluturat aripi magice de heruvimi şi serafimi, răstigniţi pe crucile de aur sau aşezaţi blând ca într-un popas lumesc, într-o  lume ortodoxă croită de Silviu Oravitzan, care aduce simbolurile începuturilor sub sclipiri de albastru bizantin şi galben de aur.

  Toată geometria se împlântă răscolită în trei săli ale Muzeului Ţăranului Român, cercul şi pătratul se încing pe rând în simbolurile creştine incipiente, pe alocuri grâul revărsat aduce aminte de bogăţie, de fertilitate, de spor şi de miros de arpacaş a pomenire veşnică .

  Simbolistica hristică a bisericii creştine din primele veacuri după Hristos reuneşte iniţialele greceşti I şi X ( I şi H, adică Iisus Hristos) în reprezentarea crucii cu şase braţe sau a hrismei cu opt braţe, hrisma constantiniană înscrisă în cerc, în roată, la rândul ei înscrisă într-un pătrat.

  Atmosfera bizantină, gravă, ţâşnind strălucitoare din verticalitatea unui altar prefigurat, care duce cu gândul la toate îndoielile stării noastre spirituale.            

  Albastru, albastru, albastru... parcă întreg cerul e strâns între motive ecleziastice, unele înşirate pe veşminte de preoţi, altele răsucite şi reinventate, anume spre aşteptarea apropiatei Pogorâri a Sfântului Duh. Trăire ortodoxă răsfaţată de slujbe îndelungate, în care timpul curge încet, ca întotdeauna, ajutându-ne să nu-i furăm dulceaţa şi să ieşim mai repede din el.

   Să stăm, să credem, să ascultăm…

  Şi dacă obosim, ne putem aminti între “Înălţare” şi “Pogorârea Sfântului Duh” de simbolistica religioasă a lui Brâncuşi, care a creat complexul de la Târgu Jiu, susţinut financiar de “Liga Naţională a Femeilor Gorjene” pentru comemorarea eroilor Primului Război Mondial.

  Se înalţă geometric perfect spre albastru cerului “Coloana Recunoştinţei Fără de Sfârşit”, numită în timpul comunismului  “Coloana Infinitului”. Cele 15 module octoedrice verticale, intercalate între 2 jumătăţi de modul, la baza şi la capătul superior, indicând poate anul comemorat (1916) sau sugerând sicriele soldaţilor necunoscuţi, aşa cum deunăzi un preot a predicat la Vecernia “Sfintei Înălţări”, ar putea sprijini “bolta cerească”, cum a spus însuşi Brâncuşi. Căci celor trei dimensiuni li s-ar adăuga dimensiunea astrală.  

  Aurul şi albastrul ne cufundă gândurile, înşirându-se nevăzut tocmai spre Elveţia, de unde a venit pentru prima data tehnologia  de alămire a Coloanei. Acolo, Carl Gustav Jung, celebrul psihiatru elvetian, îşi descoperea relaţia cu Dumnezeu, în încercarea de a căuta încredere în propriile cugetări:

“În faţa ochilor mei se înălţa catedrala cea frumoasă, deasupra ei este cerul albastru, Dumnezeu şade pe tronul de aur, sus, peste lume(…)Deci asta era. M-au cuprins o uşurare imensă şi un sentiment de eliberare ce nu poate fi descris(….)”               

  Estul şi Vestul încearcă deopotrivă să aprofundeze cultural tradiţiile, să exploreze  propriul trecut. 

  Răstălmacirea Sărbătorilor schingiuieşte orasul, mai deunăzi am auzit de încercarea etnologică a unor tineri de la Facultatea de Litere de a sonda opinia publică despre “decontextualizarea colivei” şi introducerea ei în consumul cotidian ca şi desert.    Rătăcire macabră sau glumă deşănţată?!

 Ar trebui să răspund: “Mergeţi şi vedeţi Oravitzan!“

 E suficient să intri într-un timp cultural orthodox, agrar, în care abur de grâu fiert amestecă amintirile strămoşilor, întru pomenire.  

 Deşi s-a ajuns la comercializarea tradiţilor, îmi place să îmi amintesc de ele, să nu le destram, în ciuda vremii.     

  Iunie cu cireşele lui dă năvală prin pieţele încă pline de oale şi străchini, simplitatea deapănă acelaşi ritual al “Moşilor de vară”, în care deasupra vaselor cu bucate şi cănilor cu vin se ridică miros de tămâie parfumată, îndată ce au fost aduse sfinţite de la biserică.

  Bunica făcea orez cu lapte, apoi strângea codiţele mănunchi ale cireşelor plesnind a vară, lângă feliile de cozonac; la fel face şi mama…Peste toate vasele se învârtea apoi legănat o cădelniţă care înalţă abur de tămâie parfumată, înainte de împărţeală, în vreme ce se şoptesc numele celor pomeniţi.

 De acest ritual din pragul verii îmi aminteşte şi expoziţia “Oravitzan”: mistică, hieratică, sclipitoare.     

  În tot acest timp, în Vestul Europei, în Londra, la “The National Gallery”, Michael Landy prezintă publicului expoziţia “Saints Alive.” Născut în 1963, Michael Landy mărturisea faptul că, elev fiind, nu a vizitat niciodată “The National Gallery”, ci numai Tate Modern şi Saatchi Gallery, intrând pentru prima oară direct în postura de artist.

  Vestul are nevoie de legendele pierdute, tinerii artişti se întorc spre simbolurile creştine, reprezentate în artă.      

  Colaje şi desene care au preluat detalii din lucrările celebre expuse în muzeu se alătură unor sculpturi interactive, mecanisme gândite în sistemul kinetic, care a revoluţionat lumea artei în anii 1960. Prin simpla apăsare de buton sau de pedală se declanşează un mecanism care pune în mişcare întreaga structură, asociindu-se funcţiei estetice şi o funcţie mecanică. Astfel, Michael Landy s-a inspirat din lucrările “Sfintele Apollonia şi Genevieva” de Lucas Cranach Bătrânul, “Saint Francis de Assisi” de Botticelli, “Saint Catherine of Alexandria with a Donor” de Pintoricchio şi multe altele, preluând simbolistica martiriului Sfinţilor şi aducând mijloacele de tortură în prim planul lucrărilor sale.

  Şapte sculpturi kinetice, supradimensionate, îşi declanşează mecanismul producând zgomotul loviturilor brutale care, cu secole în urmă, înfiorau mulţimile de oameni care asistau la scenele reale de tortură. Sunetul te urmăreşte şi în sălile galeriei, unde descoperi celebrele picturi din perioada Renaşterii, având ca teme subiecte din vieţile şi martiriul Sfinţilor, frecvenţa acestora demonstrând apetitul comanditarilor pentru subiectele religioase.             

  Mesajul artistic exprimat de Michael Landy este receptarea martiriului Sfinţilor ca un simbol al rezistenţei în asumarea oricărui tip de credinţă sau identitate, într-un demers de redescoperire de către Occident a legendelor pierdute.

  O mare nevoie de repovestire, de epic încărcat de simbolistică se simte în Vestul Europei, atât de servil afectat consumismului.

Întoarcerea nostalgică, artistică, la subiecte clasice nu ar mai fi putut însă surprinde publicul occidental, fără valenţele kinetice propuse, pentru că mişcarea capătă aici cu totul alte dimensiuni, poate generate de viteza diferită a evenimentelor din Vest faţă de cele din Est.

  Coincidenţă sau pură întâmplare, dimensiunea spirituală care învaluie actul artistic în aceeaşi aura mistică, se răsuceşte odată cu rotaţia Pământului, mistuind punctele cardinale, Estul şi Vestul, pentru ca oamenii să privească şi să simtă identic, ieşind din spaţii geografice şi aruncând cât colo meridianele şi paralelele ce gâtuie Pământul.