Ploaia de septembrie se prelinge uşor printre ramuri încă verzi şi îmbrăţişează oraşul în tonuri proaspete. Amurgul e blând, răsăritul e dulce, culorile diluate de stropii de apă amintesc de acuarelele lui Carol Popp de Szathmary, expuse la Muzeul Naţional de Artă până pe 29 septembrie.
Fostul palat regal găzduieşte o expoziţie de desene în creion şi acuarele, inspirate de atmosfera orientală surprinsă în notele de călătorii ale lui Szathmary, fotograf şi pictor al curţii domneşti a lui Alexandru Ioan Cuza iar mai târziu, recunoscut oficial şi de către Curtea regală a lui Carol I de Hohenzollern.
Provenind dintr-o familie transilvăneană, Szathmary s-a stabilit în Bucureşti, care a devenit oraşul său favorit, impunându-se în peisajul cultural al vremii deopotrivă ca fotograf cât şi ca pictor. Odată cu instalarea dinastiei de Hohenzollern, l-a însoţit pe Carol I în excursii în ţară, iar seriile de fotografii sau schiţele sale au stârnit interesul noului monarh pentru etnografia locală, ataşamentul pentru specificul argeşean şi muscelean părând a fi influenţat ulterior alegerea Mânăstirii Argeşului ca necropolă regală.
Locurile în care dealurile se opresc şăgalnic sub munţi, unde turmele de oi agăţate parcă pe culmi se pregătesc a fi răvăşite la sfârşit de septembrie, unde drumurile şerpuiesc ondulate ocolind cursul apelor, acolo de unde izvorăşte Dâmboviţa şi unde vămi nedrepte despărţeau Muntenia de Ardeal, traiul şi frumuseţea oamenilor au fost pentru Szathmary o sursă permanentă de inspiraţie.
Toată această atmosferă patriarhală va fi întregită de notele specifice descoperite de Szathmary odată cu călătoria sa în Orient din 1850, considerată marea aventură a existenţei sale.
Din acuarelele expuse la Muzeul Naţional de Artă, fetele cu ferugele transparente, bătrânii cu feţe bronzate trăgând alene din narghilea, peregrinii cu înfăţişări războinice, siluetele învăluite în drapaje amintind a şalvari sau turbane, falduri şi umbre, detaliile ameţitoare surprinse de cel care avea să se impună ca primul mare orientalist român, creează împreună o atmosferă savuroasă, exotică, amintind adieri parfumate şi şoapte molatece.
Cele două lucrări având drept temă primirea la Palatul Dolmabahce a lui Alexandru I Cuza şi similar, a lui Carol I de Hohelzollern capătă valoare documentară, prin prezentarea protocolului, arhitecturii de factură islamică şi nu în ultimul rând prin surprinderea atitudinilor şi expresiei personajelor amintind totodată de imensele porţi de la malul Bosforului, dincolo de care se ascund mistere şi poveşti precum în ”1001 de Nopţi”.
Căci întreaga serie de acuarele inspirate de viaţa cotidiană, de meseriile ambulante, de lumina şi coloritul Orientului dezvăluie subiecte unele mai frumoase ca altele şi îndeosebi sugerează vag, discret, tonurile şi muzicalitatea exotică, amestec de sunete căzând mărgăritare peste tambururi sprijinite pe picioarele încrucişate. Sunetele se iţesc parcă din culorile pale şi se răsucesc ghemuite în imaginaţia noastră, ţesând parcă un cocon din care stă să-şi ia zborul, preţ de câteva secunde, melodii cântate fie de celebrul Barbu Lăutaru', fie de taraful “Dumitrache Ochi Albi”, fie de grupuri de cântăreţi orientali cu cobze.
Şi în surdină, parcă auzi minunatele acorduri ale lui Franz Liszt, celebrul pianist pe care Szathmary l-a însoţit în călătoriile sale în ţară, în popasul de la conacul lui Vasile Alecsandri, unde cobza lui Barbu Lăutaru a răsunat alături de partiturile la pian ale lui Liszt.
Marea întâlnire între educaţia germană a lui Szathmary şi Liszt pe de-o parte şi misterele lumii orientale, pe de altă parte, pare a se relua în acest septembrie al "Festivalului George Enescu", în care în vreme ce acuarelele fostului pictor oficial al curţii regale te ademenesc fragile, proaspete, ca florile după ploaie, sub cupola Atheneului Român se revarsă sunetele muzicii clasice iar din Piaţa Festivalului alunecă uşor, pe Calea Victoriei, către casa în care a fost găzduit în Bucureşti Franz Liszt.
Pictate în gama romantică a timpului, acuralele lui Carol Popp de Szathmary dezvăluie nuanţe delicioase de verde smarald, roşu burgund, brun cald şi zeci de nuanţe natural transparente, care dau loc visării, ca şi cum te-ai afla pe un divan asemenea acelora din Muzeul Colecţiilor de Artă, unde saloanele orientale te invită la reverie şi cufundare în poveste.
E un septembrie minunat, împletind culori şi sunete, printre care se ridică aburi uşori de cafea la nisip îmbrăţişând dimineţile unui oraş aflat la Porţile Orientului dar niciodată sub stăpânirea totală a Porţii Otoamne. Poate de aceea am zâmbit în expoziţia de acuarele a lui Szathmary, aflată demn sub imperiul celor două lucrări având ca subiect primirea ultimului domn pământean şi, respectiv, a primului monarh a Regatului României la Poarta Otomană, ca fiind adevărate întâlniri diplomatice de recunoaştere.
Altfel, nu ne rămâne decât să iubim atmosfera orientală timidă ca şi fetele cu ferugele, mai îndrăzneaţă ca şi cadânele elegante din mahalaua asiatică a Istanbulului sau uneori de-a dreptul războinică asemenea bărbaţilor cu feţe măslinii din Baabbek, aşa cum se întrezăreşte din expoziţia de la Muzeul Naţional de Artă al României.
Septembrie mută răgazul pentru odihnă făcut odinioară de călători la Hanul lui Manuc, caravanseraiul emblemă a Bucureştiului de la începutul secolului al XIX-lea către fostul Palat Regal şi Muzeul Colecţiilor de Artă, recent redeschis, unde covoarele orientale, divanele şi narghilelele sunt decorul perfect pentru scenele din “1001 de nopţi”, ilustrate cu măiestrie de către Carol Popp de Szathmary pentru fiul său, Alexandru.
Asemenea lucrărilor lui Szathmary, în care se remarcă două aspecte tehnice contradictorii, potrivit cărora fie personajele sunt doar schiţate, fie sunt redate minuţios, cu o mulţime de detalii, atmosfera orientală se iveşte uneori în aluzii uşoare, sporadice, în culori sau arome, alteori se lasă greu peste străzi, şerpuind ca-ntr-un labirint care ne înghite identitatea şi amintirile.
Dar pentru că toamna se arată blândă ca într-o acuarelă, e vreme de zăbavă dulce, de moleşeală învăluită în miros proaspăt de cafea şi de plimbări prin ploaie dinspre Hanul lui Manuc către fostul Palat Regal!
Fostul palat regal găzduieşte o expoziţie de desene în creion şi acuarele, inspirate de atmosfera orientală surprinsă în notele de călătorii ale lui Szathmary, fotograf şi pictor al curţii domneşti a lui Alexandru Ioan Cuza iar mai târziu, recunoscut oficial şi de către Curtea regală a lui Carol I de Hohenzollern.
Provenind dintr-o familie transilvăneană, Szathmary s-a stabilit în Bucureşti, care a devenit oraşul său favorit, impunându-se în peisajul cultural al vremii deopotrivă ca fotograf cât şi ca pictor. Odată cu instalarea dinastiei de Hohenzollern, l-a însoţit pe Carol I în excursii în ţară, iar seriile de fotografii sau schiţele sale au stârnit interesul noului monarh pentru etnografia locală, ataşamentul pentru specificul argeşean şi muscelean părând a fi influenţat ulterior alegerea Mânăstirii Argeşului ca necropolă regală.
Locurile în care dealurile se opresc şăgalnic sub munţi, unde turmele de oi agăţate parcă pe culmi se pregătesc a fi răvăşite la sfârşit de septembrie, unde drumurile şerpuiesc ondulate ocolind cursul apelor, acolo de unde izvorăşte Dâmboviţa şi unde vămi nedrepte despărţeau Muntenia de Ardeal, traiul şi frumuseţea oamenilor au fost pentru Szathmary o sursă permanentă de inspiraţie.
Toată această atmosferă patriarhală va fi întregită de notele specifice descoperite de Szathmary odată cu călătoria sa în Orient din 1850, considerată marea aventură a existenţei sale.
Din acuarelele expuse la Muzeul Naţional de Artă, fetele cu ferugele transparente, bătrânii cu feţe bronzate trăgând alene din narghilea, peregrinii cu înfăţişări războinice, siluetele învăluite în drapaje amintind a şalvari sau turbane, falduri şi umbre, detaliile ameţitoare surprinse de cel care avea să se impună ca primul mare orientalist român, creează împreună o atmosferă savuroasă, exotică, amintind adieri parfumate şi şoapte molatece.
Cele două lucrări având drept temă primirea la Palatul Dolmabahce a lui Alexandru I Cuza şi similar, a lui Carol I de Hohelzollern capătă valoare documentară, prin prezentarea protocolului, arhitecturii de factură islamică şi nu în ultimul rând prin surprinderea atitudinilor şi expresiei personajelor amintind totodată de imensele porţi de la malul Bosforului, dincolo de care se ascund mistere şi poveşti precum în ”1001 de Nopţi”.
Căci întreaga serie de acuarele inspirate de viaţa cotidiană, de meseriile ambulante, de lumina şi coloritul Orientului dezvăluie subiecte unele mai frumoase ca altele şi îndeosebi sugerează vag, discret, tonurile şi muzicalitatea exotică, amestec de sunete căzând mărgăritare peste tambururi sprijinite pe picioarele încrucişate. Sunetele se iţesc parcă din culorile pale şi se răsucesc ghemuite în imaginaţia noastră, ţesând parcă un cocon din care stă să-şi ia zborul, preţ de câteva secunde, melodii cântate fie de celebrul Barbu Lăutaru', fie de taraful “Dumitrache Ochi Albi”, fie de grupuri de cântăreţi orientali cu cobze.
Şi în surdină, parcă auzi minunatele acorduri ale lui Franz Liszt, celebrul pianist pe care Szathmary l-a însoţit în călătoriile sale în ţară, în popasul de la conacul lui Vasile Alecsandri, unde cobza lui Barbu Lăutaru a răsunat alături de partiturile la pian ale lui Liszt.
Marea întâlnire între educaţia germană a lui Szathmary şi Liszt pe de-o parte şi misterele lumii orientale, pe de altă parte, pare a se relua în acest septembrie al "Festivalului George Enescu", în care în vreme ce acuarelele fostului pictor oficial al curţii regale te ademenesc fragile, proaspete, ca florile după ploaie, sub cupola Atheneului Român se revarsă sunetele muzicii clasice iar din Piaţa Festivalului alunecă uşor, pe Calea Victoriei, către casa în care a fost găzduit în Bucureşti Franz Liszt.
Pictate în gama romantică a timpului, acuralele lui Carol Popp de Szathmary dezvăluie nuanţe delicioase de verde smarald, roşu burgund, brun cald şi zeci de nuanţe natural transparente, care dau loc visării, ca şi cum te-ai afla pe un divan asemenea acelora din Muzeul Colecţiilor de Artă, unde saloanele orientale te invită la reverie şi cufundare în poveste.
E un septembrie minunat, împletind culori şi sunete, printre care se ridică aburi uşori de cafea la nisip îmbrăţişând dimineţile unui oraş aflat la Porţile Orientului dar niciodată sub stăpânirea totală a Porţii Otoamne. Poate de aceea am zâmbit în expoziţia de acuarele a lui Szathmary, aflată demn sub imperiul celor două lucrări având ca subiect primirea ultimului domn pământean şi, respectiv, a primului monarh a Regatului României la Poarta Otomană, ca fiind adevărate întâlniri diplomatice de recunoaştere.
Altfel, nu ne rămâne decât să iubim atmosfera orientală timidă ca şi fetele cu ferugele, mai îndrăzneaţă ca şi cadânele elegante din mahalaua asiatică a Istanbulului sau uneori de-a dreptul războinică asemenea bărbaţilor cu feţe măslinii din Baabbek, aşa cum se întrezăreşte din expoziţia de la Muzeul Naţional de Artă al României.
Septembrie mută răgazul pentru odihnă făcut odinioară de călători la Hanul lui Manuc, caravanseraiul emblemă a Bucureştiului de la începutul secolului al XIX-lea către fostul Palat Regal şi Muzeul Colecţiilor de Artă, recent redeschis, unde covoarele orientale, divanele şi narghilelele sunt decorul perfect pentru scenele din “1001 de nopţi”, ilustrate cu măiestrie de către Carol Popp de Szathmary pentru fiul său, Alexandru.
Asemenea lucrărilor lui Szathmary, în care se remarcă două aspecte tehnice contradictorii, potrivit cărora fie personajele sunt doar schiţate, fie sunt redate minuţios, cu o mulţime de detalii, atmosfera orientală se iveşte uneori în aluzii uşoare, sporadice, în culori sau arome, alteori se lasă greu peste străzi, şerpuind ca-ntr-un labirint care ne înghite identitatea şi amintirile.
Dar pentru că toamna se arată blândă ca într-o acuarelă, e vreme de zăbavă dulce, de moleşeală învăluită în miros proaspăt de cafea şi de plimbări prin ploaie dinspre Hanul lui Manuc către fostul Palat Regal!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu