București, ziua ta!

 

 De ziua lui, să arătăm Bucureștiul din inimile noastre, acela ascuns din calea gurilor hulpave ale macaralelor care ciocăne neistovit pământul, într-un ritm alert, să-l luăm de mână cu grijă, căci zilnic se împiedică de bordurile înalte și late, să nu ne întristăm copleșiți nici de întunericul târându-se printre blocuri, nici de plictisul stațiilor vechi de metrou .

În pofida faptului că pe cea mai mare construcție civilă din lume, cum e cunoscută Casa Poporului, s-au proiectat 5 încântătoare spectacole  Imedia cu prilejul sărbătoririi a 555 de la atestarea orasului, să înghesuim precum în “Călătoriile lui Gulliver” tonele de piatră, sticlă și lemn în mintea noastră, să o micșorăm cu bună și dreaptă știință, făcând loc amintirii personalităților pe care le-a dat orașul. Căci ele își merită pe deplin marile dimensiuni spirituale în conștiința orașului fluturând șăgalnic în cinstea lor, pe fațada Universității din București, un banner pe care se profilează chipurile lui Spiru Haret, Carol Davila, Mircea Eliade, Dan Barbilian, Victor Babeș,Vasile Pârvan etc.

De la Universitate, să mergem la celebra cofetărie Capșa să mâncăm bomboane, căci de ziua lui se cuvine a fi mai fericiți și tot degustând ciocolată  să ne bucurăm de adevăratul oraș purtat în suflete ca și de tolba de povești tipărite de Petre Ispirescu, cel ce a trăit neîntrerupt în București vreme de 50 de ani. Poveștile sale adunate în “Legendele sau basmele românilor ” în 1883 ne poartă cu gândul spre legenda întemeierii orașului, potrivit căreia ciobănașul Bucur a ales să se așeze lângă malurile înverzite ale Dâmboviței lăsând zălog al trecerii sale o mică bisericuță de lemn priponită în capătul unei scări abrupte.

Opusul celei mai mari construcții civile din lume, mica bisericuță ascunsă între blocuri, pare a fi dată uitării ca și legenda ciobănașului, cea mai veche mențiune despre Bucur fiind lucrarea cărturarului sas din Brașov Johann Flistich ( 1684-1743) “ Încercare de istorie românească”.

     “Numele acestui oraș București, cum i se zice în Țara Românească, se trage de la un schit, așezat pe un Muncel în calea Dunării, ridicat de un cioban ce hălăduia pe acolo și avea numele de Bucur, nume dat apoi întregului târg, care se umplu de locuitori, adică București.” 

 

Pentru orașul din suflet se aud “ cântecele de lume” ale lui Anton Pann, răsunând a bucurie ruptă din numele orașului, ce au la bază antologia de versuri  adunate în 1846 în volumul ”Spitalul amorului”, înfățișând o anumită literatură, numită cu îndrăzneală de către Ovidiu Papadima “ folclor bucureștean”, menținut vreme de vreo două generații, până către 1885.

Ziua de septembrie sărbătorească a Bucureștiului cu castane de culoarea ciocolatei pocnind caldarâmul aleilor din Parcul Carol, cu mustul roșu pișcându-te ușor și amintindu-ți de grădina de odinioară a librarului Ioanid din care se cumpărau fructe și legume proaspete, cu rotunjeala leneșă de dovleci copți, galbeni și greoi, cu prune brumării și coarne acrișoare, cu cadența “ Romanțelor pentru mai târziu” ale lui Minulescu, zăvorâtă în casa de lângă Palatul Cotroceni, îmbrățișează orașul de 555 de ori în plină stradă, țâșnind ca o șampanie din fântânile arteziene.

       Se joacă cu noi orașul de ziua lui…

Dincolo de perdeaua de apă răsturnată în trepte în fântâna Brâncoveanu de la Piața Unirii, se întrezărește simbolica cheia sol atașată  numelui comercial de firmă -“Stradivarius”- sugerând actual acordurile grave de violoncel sau sunetele dulci de vioară de sub cupola Atheneului Român, unde se desfășoară “Concursul Internațional George Enescu”. 

 În vremea asta, noi îi vom pune mâinile la ochi și îl vom surprinde de sus, de pe terasa Muzeului Național de Artă Contemporană sau de pe  Foișorul de Foc, cândva cea mai înaltă clădire din București, iscodind printre acoperișuri până spre cea mai veche casă locuită de pe strada Theodor Pallady. Gândul fuior răsucit pe străzile vechiului cartier armenesc începe să adulmece “a cafea la ibric”, să alunece spre Calea Moșilor și Bucur Obor, unde odinioară se țineau târguri cu “ chef și zaiafet, chiote și cântece”, mititei sfârâind pe grătar și șiroaie curgătoare de vin și pelin .

Să răsfățăm orașul din suflet cu multă iubire, să nu-l uităm ca pe un  un copil abandonat, să nu ne lepădăm de el când ne scuipă-n față praf,  când ne pune câte-o piedică strașnică de bordură anume întinsă în calea noastră sau când dosește câte-o casă minunată în spatele unei clădiri sticloase, de parcă s-ar juca “ De-a v-ați ascunselea”.

Bucureștiul rătăcit, provocat, aflat de o vreme “la mâna altora” se cuibărește în sufletele noastre unde nimeni nu poate demola amintirile străzilor, caselor, întâlnirilor extraordinare de peste timp cu oameni ca noi, aparținând unei lumi calde, vii, minunate.

De ziua lui să aducem un singur dar: iubirea amintită!