Un drapel spaniol flutură în apropierea Pieţei
Spania, aducând aerul marin al Barcelonei, locul de obârşie al proprietarului
unui mic magazin de delicatese catalane.
În mica piaţetă, bustul lui Cervantes priveşte
cu mândrie spre trecători. Peste stradă, o plăcuţă azulejo, alb-albastră, trezeşte un straniu sentiment
de spaţiu hispanic, poate datorită literaturii fantastice a lui Cervantes, îmbrăţişând
într-o plutire intersectarea străzilor, încremenite în faţa statuii .
“Morile de vânt” sunt himerele după care
alergăm halucinant, pierzându-ne într-un oraş demult rătăcit, târât în sminteli şi păcate ale unor cavaleri care, precum Don Quijote din La Mancha, ne târăsc într-o cavalcadă a Absurdului.
Războiul cu noi înşine sluţeşte orice pornire
spre frumos, ne sleieşte puterile, ne găsim greu unul pe celalalt, în timp ce dezastrul
mediatic aruncă cu limbi de foc ştiri
negative, monstruoase, scandaloase şi înghite speranţele.
Despre război şi la Muzeul Naţional de Artă
al României unde expoziţia de gravuri ”Goya, cronicar tuturor războaielor, Dezastrele
şi fotografia de razboi ”anticipează strategia artei fotografice ca
instantaneu, surprinzând scene din războiul de independenţă. Goya vede frontul
ca un haos în care ordinele comandanţilor se contrazic, iar o singură piedică
aruncă în derizoriu marile gesturi.
Seria gravurilor surprinde imaginea Zaragozei
în plin război şi grupează ororile luptelor în 7 capitole ale suferinţei: ”Frontul”,
“Victimele”, “Execuţiile”, “Exodul şi jafurile”, “Foametea”, “Femeia”, “Perioada
de după război”. Goya a folosit tehnici diferite ale gravurii în cupru dezvăluind
pe rând scene impresionante, cu titluri manifest, care exprimă stările sufleteşti ale unui alter ego al
artistului, mai puţin cunoscut publicului iubitor de artă.
Denumirile ”No se puede saber per que” (Nu se
poate şti pentru ce), “Tampoco” (Încă şi mai puţin), “Fuerta cosa es” (Grozav
lucru), “Esto es malo” (Asta e rău), ”Esto es peor” (Asta e şi mai rău)
prezintă într-o ordine artistică paradoxală dezordinea ce a tulburat viaţa
cotidiană a Madridului în timpul foametei din 1811 şi a clătinat puternic,
pentru o vreme, relaţiile dintre oameni şi Biserica catolică, a cărei ingerinţă
în guvernarea ţării a provocat mari convulsii.
Pe lângă caracterul de adevărată cronică a războiului,
expoziţia cuprinde şi o serie metaforică de stampe intitulate “capricii
emfatice”, în care cu ajutorul unor simboluri animaliere este prezentată o
viziune dramatică asupra regimului absolutist al lui Ferdinand al-VII-lea şi
se subliniază caracterului inutil al
sacrifiului în război.
Dincolo de oroarea şi cruzimea imaginilor
prezentate, gravurile reunite de către curatorul spaniol Juan Bordes, aduse cu
sprijinul Institutului Cervantes şi prezentate pentru prima dată în România,
dezvăluie fineţea de bun observator al pictorului Francisco de Goya şi atitudinea
de precursor al fotoreporterilor de război .
Mai puternici ieşind după întâlnirea cu adevăratul
război, suntem gata să trăim lupta zilnică de supravieţuire sufletească, de păstrare
a liniştii, a încrederii, în sinele nostru şi în valorile ascunse cât mai
departe de căutari, istovitoare după primele încercări.
Ieşind din aripa muzeului de pe Ştirbei,
statuia ecvestra a lui Carol I din faţa “Fundaţiei Universitare Carol” ne
aminteşte de pasiunea fostului monarh pentru Şcoala Spaniolă, ale cărei lucrări
sunt adăpostite în acelaşi Palat Regal la etajul al II lea, în expoziţia
permanentă a artei apusene.
Piesele principale din salon aparţin lui El
Greco, celebrul pictor născut în Creta, pe vremea dominaţiei veneţiene şi
format iniţial ca pictor de icoane ortodoxe. Trei sunt tablourile semnate de elevul
lui Tintoretto (“Martiriul Sfântului Mauriciu şi al celor 10000 de tebani“, ”Adoraţia păstorilor”, “Logodna Fecioarei”) şi în fiecare dintre acestea putem
descoperi autoportretul pictorului, identificat printre personaje şi fixându-ne
cu privirea din scenele biblice.
Din toate cele trei tablouri,
siluetele se preling vertical, parcă anunţând geniul de mai târziu al lui
Salvator Dali, iar albastru se pierde treptat în cenuşiu, purtând privitorul între
speranţă şi îndoială.
De aici, plini de căldura picturilor maeştrilor
din Granada, Valladolid sau Toledo, ne lăsăm
pradă gerului de ianuarie, înfierbântaţi de pasiuni şi amintiri răscolite de artă,
refuzând imaginile sinistre de clădiri răvăşite de timp.
În fugă trecând prin faţa unei minunăţii arhitecturale
de pe str. Brezoianu pe care spânzură a pustiu falduri mizere de pânză, ne
scuturăm de urât, de război şi ajungem
la Institutul Cervantes, spre o altă expoziţie unde literele creează imagini,
iar arta tipografică a adus fonturile latine într-un spaţiu natural de întălnire
şi schimb reciproc al comunităţii latino-americane.
Caracterele de text, design experimental,
titluri destinate lecturii prelungite sau dimpotrivă compoziţiile pentru
textele scurte sunt expuse într-o serie contemporană de afişe proaspete,
originale, inedite, destinate cititorului consumator de texte.
De la imaginea foametei din război la foamea
de texte, de la privit la citit, de la oroare la delectare, iată o altă călătorie
prin alt oraş!
E oraşul inventat pentru luna ianuarie, rece, cu
zile scurte şi nopţi lungi, numai bune pentru lecturi târzii…
În surdină, să ascultăm “Simfonia Spaniolă”
dedicată de Edouard Lalo prietenului său, celebrul violonist de origine
spaniolă, Pablo Sarasate!
Sau poate, mai pasionali, acorduri de chitară
ale lui Fernando Sor…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu