Din pridvorul românesc... pe stradă

  Tot gândind la Mincu, am zărit multe pridvoare în Bucureşti, unele cu stâlpii sprijinind muşcatele în octombrie târziu, altele sfioase şi goale, altele chiar neputincioase în faţa ruinei, lăsând doar lemnul cioplit să-mi amintească de ultimele zile  ale expoziţiei “Arhetipuri sculpturale” de la Muzeul Naţional de Artă al României.

   Pâna pe 28 octombrie mai putem pătrunde în lumea caldă a miezului de copac, născută parcă întru cinstirea lui Brâncuşi şi a extraordinarului talent ţărănesc cu care a impus tehnica cioplirii şi polisajul; apoi privim doar spre pridvoarele rătăcite în Bucureşti.
   Din ele, la sate, tâşnea odinioară frumuseţe de flori şi fete, o explozie de culori prinse în oale de pământ sau atârnate pe cămăşi. Uneori însă, şi fetele de la ţară priveau spre doamnele de la oraş, gândeau elegant numai în alb şi negru.       

    În alb şi negru, aflându-mă la expoziţia „Recuperarea modelelor străbune“ vernisată la Muzeul Ţăranului Român cu 2 zile în urmă, cu mare drag am dat modelul de pe iia mea, veche de 100 de ani, Ioanei Corduneanu, o tânără şi pasionată colecţionară care a adunat  sute de motive tradiţionale. Râuri, trandafiri, zgărduţe de mărgele, pene, frunze, altiţe, butucaşi, cârligaşi,  prinse-n bold ca fluturii de colecţie, au fost culese de către copiii din satele maramureşene, apoi refăcute sau recreate de studenţii de la Universitatea de Arte şi Design din Cluj-Napoca şi meşterii din Maramureş. A revenit pofta de motive tradiţionale, au fost scotocite lăzile şi scuturate de praful uitării, aduse la oraş într-o expoziţtie de-a dreptul şcolărească şi însoţite de însemnările fermecătoare ale copiilor, ca într-o oră de lucru manual, cu ace, etamină şi caiete de eşantioane.

    Pe vremuri, doamnele de la oraş aduceau portul popular în saloane, încurajate de însăşi Regina Maria, să se apropie mai mult de costumul naţional autentic, pe care îl purta cu o eleganţă ieşită din comun la unele festivităţi, reuşind să îl impună în moda timpului şi să se faca iubită de poporul adoptiv, care o numea „Regina inimilor noastre”. 

    Costumele erau lucrate exclusiv manual, ţesute în razboi (fote, fuste, poale) şi cusute apoi de mână, iar modelele deosebite erau culese şi comandate în atelierele de pe lângă mânăstiri. Bunăoară, la Peleş, broderia din Sala Maură a fost lucrată la Mânâstirea Ţigăneşti, comandată de Casa Regală .

    Astăzi, frumuseţea se răsfaţă pe coperţile revistelor atrăgând privirile oamenilor pentru a zăbovi fie şi preţ de o clipă, apoi ne rămâne-n suflet şi ne intră în viaţă tiptil, inspirându-ne în mod fericit .    

   Inspirată a fost se pare şi Anna Wintour când a ales-o pe Adele, celebra cântăreaţa britanică, pentru coperta revistei Vogue, purtând o iie românească (alb şi negru).

    Tom Ford a transformat în vedeta colecţiei trecute iia românească şi în pas vioi, precum la horă, a lansat-o pe podiumul de modă, manechinele defilând în“ the Roumanian Blouse”.

    Se spune că la sate se fura modelul, căci acesta era de-a dreptul luat pe furiş şi degrabă desenat de fetele care ieşeau cu iile gata la horă. Cusăturile erau dezvăluite dintr-o dată, cu mândria alegerii făcute, în plină veselie a unei zile de sărbătoare, când tot satul ieşea la joc .    

    Frumuseţea tradiţional românească, cuibarită în pridvoarele din Bucureşti şi ascunsă în unele case, în veşminte sau fotografii, stă sfioasă gata să fie descoperită de străini sau redescoperită de noi înşine.