Pe
partea dinspre str. Arthur Verona a librăriei Cărtureşti, geometria şi arta
virtuală stau priponite de gardul material. Sunt lucrări din cadrul Bienalei Tinerilor
Artişti, vernisată la Foto Anexa - M.N.A.C.
din Calea Moşilor nr 62-68 pe 11 Octombrie şi care va dura până pe 11 noiembrie
2012.
O
propunere inedită în care arta virtuală împânzeşte oraşul, iese în faţa noastră,
pe străzi, pe garduri, în spaţii neconvenţionale, forţându-ne să comunicăm cu artiştii,
să căutăm noi dimensiuni, într-o demonstraţie de viteză “artistică”, de pas ţinut
cu inovaţia.
La
fel vei întâlni şi pe gardul fostului Palatul Regal, şi pentru că eu însămi am fost în
derivă în faţa lor, mă grăbesc să transmit regulile de vizitare:
Trebuie
să te conectezi la un Wi-fi, apoi să instalezi un scanner QR code gratuit (din
meniul device-ului downloadezi şi instalezi orice scanner QR gratuity, foloseşti aparatul pentru a scana codurile,
cu precizarea de a avea sunetul pornit (de preferat utilizarea căştilor). Altminteri,
fără tehnologie, poţi trece relaxat notând doar geometria alb-negru a
panourilor, sugestii ale codurilor scanate de pe facturi, decriptări de cifre
cu aromă de preţuri.
E
vremea descifrării…
Arta
dezvăluită a oraşului dintr-o unică direcţie, coduri de bară: tinereţe, început,
tehnică!
Toată
frenezia imaginilor şi forţa de a-şi revendica a treia dimensiune au fost anticipate
curajos de unul din marii cineaşti ai secolului trecut: Michelangelo Antonioni. Filmele alb-negru deschid omagierea lui
Michelangelo Antonioni, al cărui centenar se sărbătoreşte
anul acesta, la Institutul Cultural Italian. Seria
filmelor a debutat cu documentarul “Antonioni despre Antonioni”, cinefilii putând redescoperi pe 25 octombrie “L’Avventura” film alb- negru, din 1960, care
l-a lansat cu adevărat pe drumul celebrităţii, alături de Monica Vitti.
Antonioni
e extraordinar de actual prin temele alese, el a abordat dileme existenţiale
majore, anunţând alienarea adusă de societatea modernă, depersonalizarea.
Farmecul inconfundabil al Italiei te cucereşte în egală măsură cu talentul şi frumuseţea
Monicăi Vitti, cu viziunea lui Antonioni despre viaţă şi despre personajele
feminine. Regizorul şi-a mărturisit slăbiciunea pentru femeile provenind din
familii simple, chiar şi după ce acesta a absolvit facultatea, considerându-le
mai spontane şi mai autentice.
În
filmele lui a înlocuit dialogul cu imaginea şi tăcerea, fiind cunoscut pentru
cadrele sale în care “lasă tăcerea să se audă”. Îmi părea un pic pesimist, dar
de fapt era în dezacord cu timpul său. Acum îl găsesc perfect “adaptat”
vremurilor: personaje nevrotice, expresive, care gravitează în jurul propriului
destin, având un limbaj non-verbal sugestiv.
Ceea
ce însă îl aduce mai aproape de noi, este viziunea lui despre impactul
tehnologiei asupra comunicării dintre oameni, el anticipând faptul că deopotrivă
actorii şi publicul vor comunica pe noi registre.
La
fel, înca din anii '90 a anunţat fenomenul paradoxal de micşorare a sălilor de
cinema însoţit de proiecţii simultane în săli mai mici, pe de o parte, şi de mărire treptată
a diagonalei TV din fiecare casă, pe de altă parte, ceea ce produce un
impact major asupra receptării imaginii.
Considerând
că imaginile nu au nevoie de sunet, ci doar de simboluri, Antonioni prefigurează
criza individului, abordează teme moderne, vorbind cu decenii în urmă despre a
“treia dimensiune”, despre comunicare în timp real prin sms-uri, prin internet.
Cred
că putem imprumuta uneori “conflictul interior” al personajelor sale, nu pentru
că ne dorim, ci doar pentru că suntem nevoiţi să intrăm în ritmul halucinant al
societăţii moderne, când trebuie să alegem între dorinţă şi realitate, între ce
putem şi ce vrem, ajungând uneori să trăim “în alb şi negru”.
O
întâlnire memorabilă cu personajele lui Antonioni, vreme de două săptămâni, la
Institutul Cultural Italian …
Şi
să păstrăm decorul, putem vizita expoziţia fotografică de la Librăria Cărtureşti
de pe str. Arthur Verona, “Bucureştiul în alb şi negru“.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu