26 Octombrie… cu peste 3 secole în urmă, se
năştea Dimitrie Cantemir, de departe cel mai erudit domnitor român.
25 Octombrie, anul acesta… a început
Bayramul credincioşilor musulmani. În inima Bucureştiului se află ultimul
caravanserai din Europa, Hanul lui Manuc Bey, un armean originar din Ruse, cu
funcţie de dragoman în timpul lui Mustafa IV, unde acum 200 de ani se serveau tipsii
cu bucate orientale, iar narghilele din care săltau aburii plăcuţi aducători de
mahmureală erau însoţite de muzică orientală cântata la tanbur, caval, ney şi bendir.
27
Octombrie… la câteva sute de metri de Hanul lui Manuc, pe dealul Mitropoliei, clopotele bat vreme de 2 zile pentru cinstirea
Sfântului Dimitrie Izbăvitorul de Mir şi al Sfântului Dimitrie Basarabov, iar şiruri
nesfârşite de oameni înaintează învăluite în muzica psaltică şi miros de
busuioc, spre Patriarhie.
Bucureştiul avea o savoare culturală dată
din întâlnirea uneori fericită şi întru veselească însoţire a Orientului cu
obiceiurile locului, alteori strecurată cu de-a sila în viaţa vechiului târg. Astăzi
însă, sperăm spre o trăire multiplă, de cântece, de praznice şi de adânc şi înţeleaptă
toleranţă, aşa cum se cuvine în Balcani, mai printre paginile “Levantului” lui
Mircea Cărtărescu, mai de-a dreptul înfulecând sarailii, baclavale şi iaurturi,
pastramă, pilaf, susan, dovleac, fistic, fără a uita gustul dulce al mustului
românesc şi al bucatelor tradiţionale.
După toate, ne oprim să sorbim alene cafeaua
turcească la ibric…Şi pentru că avem nevoie de o “coloană
sonoră”, închipuiţi-vă un fundal de muzică orientală, ritmată, compusă de
Dimitrie Cantemir !
Puţini ştiu că domnitorul nostru cărturar cu
nume de sfânt, pe lângă faptul că avea un talent literar ieşit din comun, de
altfel el fiind şi autorul primului roman autohton, este considerat şi unul
dintre cei mai renumiti muzicologi ai muzicii orientale, alături de Rauf Yetka şi
Sadettin Arel. Asta pentru că, în sec XVII-XVIII, orice cultură muzicală venită
din afara Europei era considerată o cultură minoră. În plus, exista o confuzie menţinută
şi în prezent, potrivit căreia instrumentele muzicale ale Răsăritului erau considerate
instrumente populare. De ex, “tanburul”
se confundă adesea cu tamburina, în realitate fiind un instrument cu coarde
ciupite întinse deasupra unei cutii de rezonanţă şi un gât lung segmentat de
numeroase ligaturi, acestea din urmă fiind mobile şi deplasabile funcţie de măiestria
muzicianului. La fel “neyul”, se
confundă cu naiul, el este însă un fluier din trestie cu ţeava complet deschisă
la ambele capete, despre care Cantemir spunea că “ dă un sunet atât de dulce,
cum nu mai dă nici un alt instrument muzical”.
Petrecându-şi 12 ani la Constantinopol, ca
un garant al fidelităţii tatălui sau faţă de Poartă, Dimitrie Cantemir a studiat
la Academia Patriarhiei Ortodoxe Greceşti, în vremea când muzica turcă ajunsese
la a treia “vârsta de aur”, atingând apogeul în timpul sultanului Mahmud I, el însuşi
compozitor. Fiind un virtuos al tanburului, considerându-l cel mai potrivit
instrument de a reproduce suflul uman, dădea lecţii mai marilor de la Poarta Otomană:
Ismail Effendi, marele vistiernic şi Latiff Celebi, adjunctul acestuia. Aceştia
l-au încurajat să scrie o carte despre muzica turcă.
Astfel, Dimitrie Cantemir a scris despre bogăţia
fără seamăn a modurilor - 94 diatronice, cromatice, (octava împărţită în 17-24
trepte inegale şi ritmi de o complexitate şi varietate fără de pereche în
Cartea Ştiinţei Muzicii (Kitab I - musiki).
Vorbind despre structura muzicii turceşti
a adoptat glasul calendarului, identificând 7 glasuri (dupa zilele săptămanii),
12 makamuri (după semnele zodiacale), 365 unităţi subdivizionare (după nr. zilelor
anului), din acestea decurg 4 sobe, sisteme (4 anotimpuri). În plus, deşi nu a
fost primul care a elaborat un sistem de notare pentru muzica orientală, are
marele merit că a lăsat în scris posterităţii câteva sute de compoziţii muzicale
de la finele sec. al XVII-lea şi prima decadă a sec. al XVIII-lea. El a
alcătuit cel mai de preţ tezaur turcesc de muzică cultă, alături de Ali Ufki,
interpret de ţambal, în general având predilecţie pentru muzica instrumentală, care
a circulat în întreaga regiune balcanică.
Notaţia muzicală imaginată de Cantemir
cuprinde 33 litere ale alfabetului arab, simple şi reunite reprezentând cât un sunet
al scării muzicale orientale generale, cromatice şi infracromatice.
Ascultând suita otomană, cu uşurinţă se poate
observa similitudinea cu suita românească. Pesemne, în palatul său de pe Bosfor
dorul de pământul românesc răzbătea uşor în alegerile transcrierior făcute. Muzica
compusă de Cantemir am auzit-o prima dată la formaţia vocal –instrumentală de
muzică veche Anton Pann, al cărui repertoriu îl reprezintă manuscrisele
medievale de sorginte otomană şi bizantină .
Muzica orientală, aflată la mare cinste la
Poartă, fiind cultivată de sultanii care încurajau dezvoltarea formelor nobile
ale acesteia, de bună seamă răsuna şi dincolo de geamlâcul Hanului
lui Manuc, unde parcă prin aburul cafelei se înălţau taximul (preludiu
intrumental improvizatoric), peşrevul (uvertură instrumentală cu refren) sau
gazelul (poem liric).
La sfârşit de Octombrie prăznuitor, să ne
gândim cu drag la Dimitrie al nostru, cărturarul domnitor şi să redescoperim
oraşul nevăzut de lânga noi, plin de amintirile unor întâmplări fantastice …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu