Ruine şi splendori...Palatele din Prahova

     De curând am vizitat la Muzeul Naţional de Artă a României o expoziţie cu schiţele arhitectului Ioan Berindei, majoritatea fiind proiecte de palate. Berindei a studiat la Paris fiind finanţat de Gheorghe Grigore Cantacuzino, un mare boier naţionalist şi de 2 ori fost prim ministru pe vremea lui Carol I, cunoscut datorită bogăţiei sale şi sub numele  de “ Nababul”.

     Pentru al său “Mecena”, Berindei a realizat planurile Palatului de pe Calea Victoriei, o clădire somptuoasă de factură barocă, care adăposteşte astăzi muzeul George Enescu. Printre schiţe se găseşte şi Palatul Cantacuzino “Micul Trianon”, din Judeţul Prahova, prin apropierea căruia au trecut mii de turişti în drumul spre munte,  puţini însă cunoscând  istoria ascunsă a locului.

     Aşa s-a născut ideea unei călătorii din “Micul Paris” spre  “Micul Trianon”, într-o descoperire târzie a moştenirii  familiei Cantacuzino, pe traseul  Bucureşti - Floreşti - Buşteni.

     La câţiva km după Ploieşti, mai exact la paralela 45, se merge la stânga, în direcţia Floreşti,  unde se pot vedea  marcaje specifice monumentelor istorice cu inscripţionarea „Micul Trianon“. Am pătruns pe la intrarea spitalului TBC, aflat în vecinătate, contra sumei de 3 Ron, parcând într-o curte neamenajată, de unde se poate ajunge direct la palat, mai exact la ruinele palatului. Eu le-am găsit impunătoare în ceaţa de octombrie, sfârtecate de timpuri trecute, sfidând parcă jafurile repetate. Palatul de la Floreşti a fost construit ca dar al Nababului pentru nepoata sa, Alice, şi a fost gândit ca o copie în dimensiuni  reduse a palatului Trianon de la Versailles. Se zice că ar fi avut 365 de camere, câte una pentru fiecare zi a anului şi a beneficiat de toate cuceririle tehnicii din epocă, inclusiv betonul armat, şina de cale ferată sau granitul. Au rămas în picioare doar zidurile exterioare, placate cu calcar de Albeşti. Din păcate, fastul şi rafinamentul construcţiei nu s-au bucurat de vremuri liniştite, la scurt timp izbucnind primul Război Mondial. Mai multe valuri de jafuri au devastat Palatul: Armata Roşie a răscolit puternic clădirea  la sfârşitul celui de-al doilea război, apoi a venit rândul populaţiei sărăcite din zonă. O perioadă s-a stabilit chiar sediul C.A.P. din comună iar la ignoranţa localnicilor s-a adăugat marele talent regizoral al lui Sergiu Nicolaescu, despre care se spune că ar fi filmat cascadoriile şi bombardamentele din fimele de război pe care le iubeam atât. Deci, în vreme ce priveam în cinematografe filmele celui  “mai iubit” regizor român, se năruia în direct o lume, fără ştirea noastră, dar cu avizul fostului P.C.R.

     Ca măsură, fie şi târzie, de protecţie, luată de Ordinul Arhitecţilor, zidurile sunt împrejmuite cu un gard de sârmă, descurajându-se măcar temporar distrugerile. Am ocolit ruinele, descoperind cotloane din care ţâşneau copaci, stucaturi sfărâmate, intrarea principală, coloanele altădată grandioase şi am simţit o mare părere de rău că nu am ştiut, că nu am văzut lumea atât de aproape de noi, înghiţită de prostia omenească şi bântuită de stafia demolării!!! Într-o ediţie mai veche a Istoriei Arhitecturii Române nu se aminteşte decât Palatul de pe Calea Victoriei ca fiind opera lui Ioan D. Berindei, nimic despre Micul Trianon. Singurii care au ştiut de existenţa palatului au fost  bolnavii TBC din spitalul înfiinţat în parcul ce înconjoară clădirea.

     În aerul de la Floreşti a plutit boala, moartea, ruinarea oamenilor şi locului deopotrivă, corpuri şi ziduri devastate…    

     Spre Buşteni …te gândeşti cu nostalgie la zilele netrăite din secolul trecut, îţi imaginezi ce frumos ar fi fost să te găseşti în 1907 , dar la palatul Nababului, nicidecum în vreun sat ars de flacăra răscoalei.  

     Palatul Cantacuzino de la Buşteni te întâmpină la intrare cu un imens arbore genealogic al Cantacuzinilor, în care tronează Grigore, deputat de Prahova în cea dintâi Adunare obştească adminstrativă după rânduiala Regulamentului Organic. O găsim şi pe Alice, nepoata lui, de la palatul căreia tocmai am ajuns. Arhitectul de la Buşteni e Grigore Cerchez, cel care a restaurat o aripă a palatului Cotroceni. Un stil architectural încântător se dezvăluie dincolo de zidurile de piatră, care nu anunţă căldura interioară dată de influenţele bizantine, elemente decorative vegetale îmbinate cu finisaje preţioase, vitralii executate pe insula Murano şi feroneria originală franceză. Nici că puteau avea un custode “mai bun” înainte de ‘89 altul decât Ministerul de Interne. Au fost recuperate plafoanele, stucaturile, balustradele, sobele şi pereţii sălii de bal împodobiţi cu simboluri heraldice şi portretele Cantacuzinilor în mărime naturală. Există însă şi pereţi care nu au mai putut fi salvaţi, rămaşi „goi„ după  vopsirea lor de  fostele cadre M.A.I.  Muntele Zamora, unde este amplasat palatul, a fost proprietatea Cantacuzinilor iar amplasarea castelului oferă o panoramă absolut aristocrată, generoasă, care îmbrăţişează tot versantul opus şi e gata să vândă clipe de fericire oricărui eveniment ce se vrea a fi organizat în această locaţie. 

     Căci, da, fericirea se poate închiria la palat!!!

     Moştenitorii familiei Cantacuzino au revendicat proprietatea naţionalizată în 1948 şi au vândut-o la scurt timp după retrocedare, din lipsă de fonduri necesare întreţinerii .

     În palatele din Prahova poţi găsi o lume pierdută...